miercuri, 9 noiembrie 2016

Donez proiect pentru GOV-IT , "Registrul de Numere de Ordine", e interesat cineva?

Ieri, 8 noiembrie 2016, la invitaţia domnului director Constantin-Dumitru Surdu, de la ADSI, am participat la conferinţa "Eliminarea Birocrației prin e-Guvernare și Inovare în Avantajul Cetățenilor"!
Despre prezenţă, o să zic ceva mai la vale ... la P.S.

Am prezentat acolo un proiect pe care vreau să-l donez şi eu către GOV-IT, dacă este cineva interesat.
Dorind să susţin şi eu, cum pot, prin muncă voluntară, eforturile orişicui este realmente interesat de eliminarea birocraţiei, combaterea corupţiei şi inovare în avantajul cetăţeanului, m-am gândit să donez acest proiect către GOV-IT care ar putea să-l împingă în continuare în funcţiune, dacă vor considera că merită.

E vorba de un sistem de alocare de numere de ordine (un soi de registru de intrări/ieşiri) pentru libera folosire de către toate instituţiile publice interesate în transparenţă şi corectitudine!
Aşa cum am subliniat şi la conferinţă, partea de programare este de o banalitate înfiorătoare, e un proiect care, în forma lui simplă, îl poate face şi-un elev de liceu în 3, 4 zile.

Ce este şi ce face acest sistem?
  • e un server ce va fi găzduit într-un nod de internet cât mai aproape de serverele şi reţelele instituţiilor publice (probabil STS)
  • oferă un serviciu de alocare de numere de ordine secvenţiale pe diferite "cozi" (sau registre)
  • oferă posibilitatea de a înregistra două atribute, ambele vizibile, unul conţinând text în clar, altul ce poate fi un hash al unui document
  • asigură inviolabilitatea înregistrărilor din registre printr-un mecanism simplu de tip blockchain (înlănţuire de hash-uri pe blocuri)
  • oferă o garanţie a datei şi orei (până la milisecundă) când a fost înscrisă o informaţie în registru
  • asigură publicarea periodică a hash-urilor pe bloc pe situri publice (Twitter, Facebook) sau chiar în interiorul unor blochckain-uri vizibile (Bitcoin, Litecoin, Ethereum)
  • oferă posibilitatea oricărui cetăţean să-şi verifice tichetul cu numărul de ordine primit
  • oferă posibilitatea ca sistemul să fie auditat, sursele sunt publice, lanţurile registrelor sunt publice
Legarea oricărei instituţii publice la acest registru este de asemenea banală, printr-un simplu apel REST, folosind un API-KEY sau, pentru cazuri speciale, cereri semnate cu certificate digitale.

Folosirea sistemului ar împiedica pe oricine:
  • să zică secretarei "ţine şi tu două locuri goale în registru, că vine mâine un prieten cu nişte cereri";
  • să modifice o înregistrare de acum o săptămână şi să treacă pe altcineva în lista de repartiţie butelii;
  • să pretindă că a scos în consultare publică la data X un HG, şi de fapt el n-a apărut nicăieri;
  • să facă multe alte măgării de care sigur ştiţi şi care se fac astăzi
Ştiu, ajunşi în punctul ăsta, mulţi încep să ofteze. 
Dar n-avem ce face, dacă ne propunem să combatem corupţia, să mergem pe drumul ăla greu al corectitudinii, un astfel de efort este necesar şi obligatoriu.
Problema nu este deloc tehnică, ne putem alinta şi să discutăm aici încă 3 luni de high-availability şi fail-over, de maşini de stare distribuite, de DoS şi DDoS ... dar credeţi-mă, nu aici e problema. E în voinţa politică de a face corect ceva sau doar a face balet pe lângă subiect!
Eu, atât cât pot, încerc să fac ceva concret şi să demonstrez asta. 
Mingea este la cei care pot decide asta şi tehnic, dacă cineva zice "De mâine toate lucrurile merg aşa!" vă garantez că acest serviciu e disponibil de luni la STS! Domnul general Marcel Opriş este deschis propunerilor de acest gen.

Exemple de liste (cozi, registre) posibile? Orice vă poate trece prin imaginaţie, de la cele mai banale la cele mai "fierbinţi":
  • Registrele de intrare/ieşire de la toate instituţiile publice, ministere, agenţii, primării
  • Lista cererilor de cazare în cămin la studenţi
  • Lista înscrierilor de copii la grădiniţă
  • Cererile de locuinţe sociale, ajutoare sociale, butelii ...
  • Lista de bilete de tratament pentru pensionari
  • Dosarele de cerere de subvenţie pentru instalaţii de încălzire solară 
  • Lista de despăgubiţi pentru falimentul unor firme
  • Coada de aşteptare la donatori de organe (să nu mai avem subiecte de can-can în presă)
  • Proiectele de lege şi HG care trebuie scoase în consultare publică (că de-aia trebuie să fie publice)
  • HOT: mandatele de interceptare emise de judecători, informaţia publică este vagă "Suspectul 15334", amprenta informaţiei private este un SHA pe un text XML conţinând numele celui urmărit , judecătorul care a dat mandatul şi alte detalii din dosar. Oricând comisia de control a SRI poate verifica dacă mandatul a fost emis ATUNCI CÂND TREBUIE
  • HOT: ofertele pentru diferite licitaţii, informaţia publică este numele firmei care a depus (sau un nume generic "Ofertant 12"), amprenta informaţiei private este un SHA pe fişierul text ASCII conţinând oferta. La deschiderea ofertelor la momentul H, ofertanţii probează în public validitatea SHA-ului furnizat
Am şi un sit web demonstrativ, cu surse (nu vă aşteptaţi să găsiţi acolo algoritmi "geniali", metode sofisticate sau alte alea-alea): 

Vă rog să-l încercaţi da' vă rog mult să nu scrieţi măscări pe-acolo că nu pot şterge nimic, doar v-am explicat! :-D
Puteţi introduce şi alte exemple de liste, ar fi nemaipomenit să prezentăm o cât mai largă paletă!
Serviciul web REGNO poate fi deschis (cu câteva limitări de bun simţ privind traficul şi volumul cererilor) şi către orice ONG, asociaţie de bloc, firmă privată care doreşte să probeze PRACTIC transparenţa, nu doar la nivel declarativ!

Fără să încerc deloc să minimizez importanţa unui proiect deja în lucru la GOV-IT, "Prietenul pacientului" (care e gata la ora asta doar în proporţie de 15%), cred că implementarea de săptămâna viitoare a "Registrului de numere de ordine" , gata în proporţie de 95%, ar fi mult mai util pentru cetăţean, ar da cu siguranţă frisoane celor prieteni cu corupţia.
Voi ce ziceţi?
Teo
P.S. Da, ieri la conferinţa "Eliminarea Birocrației prin e-Guvernare și Inovare în Avantajul Cetățenilor", aşteptam cu oarecare emoţie să prezint propunerea următorilor, înscrişi în program să vorbească la sesiunea oficială de deschidere:

  • Constantin Dudu IONESCU – Secretar de Stat – Administrația Prezidențială
  • Vasile DÎNCU - Vice-Prim-Ministru și Ministru pentru Dezvoltare Regională și Administrație Publică - MDRAP
  • Delia POPESCU - Ministrul Comunicațiilor şi pentru Societatea Informaţională – MCSI
  • Dragoș Nicolae PÎSLARU - Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - MMFPSPV
  • Cristian CUCU - Secretar de Stat - Coordonator – CIO Office - Cancelaria Primului Ministru al României
  • Marin Ardănel COTESCU - Vicepreședinte - Comisia pentru Administrație Publică și Organizarea Teritoriului a Senatului
  • Eugen NICOLICEA - Deputat - Președinte - Comisia pentru Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor a Camerei Deputaților
  • Paul Victor DOBRE - Președinte - Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului a Camerei Deputaților
  • Marcel OPRIȘ - Director General - Serviciul pentru Telecomunicații Speciale
  • Cătălin MARINESCU - Președinte – Autoritatea Naționala pentru Administrare și Reglementare în Comunicații
I-am marcat cu roşu pe cei care au fost absenţi ceea ce mă îngrijorează vis-a-vis de interesul real faţă de "Eliminarea Birocrației prin e-Guvernare și Inovare în Avantajul Cetățenilor"!
Prezentarea mea a fost urmărită cu atenţie doar de Varujan Pambuccian şi de Prof. Dr. Reinhard POSCH - Chief Information Officer - Federal Government of Austria, care a luat apoi cuvântul şi a confirmat că de câţiva ani, "sigilarea" documentelor din "Digital Austria" se face folosind tot cu tehnologia semnăturilor înlănţuite "a la blockchain" pentru a-i descuraja pe pofticioşi!
Din păcate, domnul Radu Puchiu - Secretar de Stat - Cancelaria Primului Ministru al României, tocmai a fost chemat afară din sală când am început să prezint, altfel sunt sigur că ar fi fost interesat de propunerea mea!
à bon entendeur, salut !

luni, 7 martie 2016

Pentru că nu toţi suntem aşa uşor de prostit

Când speranţele cetăţenilor unui oraş sunt înşelate la masa verde

Scrisoare deschisă domnului Ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu,

în primul rând, aş dori să precizez încă de la început că mesajul pe care vi-l transmit nu are ca finalitate vreo solicitare pentru mine sau pentru oraşul Brăila, dar consider că informaţiile de aici sunt necesare pentru a clarifica câteva lucruri, atât pentru dumneavoastră, pentru cetăţenii Brăilei cât şi ai tuturor oraşelor care au candidat la titlul de “Capitală Europeană a Culturii 2021”, clarificări fără de care toţi am rămâne cu impresii greşite, dumneavoastră că ne-aţi convins iar brăilenii cu impresia că noi, cei care am realizat dosarul de candidatură, n-am făcut ce trebuia.


În alt doilea rând vă mulţumesc, domnule ministru, nu doar pentru timpul pe care consilierul dumneavoastră l-a pierdut scriind răspunsul pentru contestatarii preselecţiei la titlul mai sus menţionat, însă mai ales pentru faptul că aţi reuşit să demonstraţi în practică valabilitatea mitului conform căruia doar un tehnocrat poate, într-adevăr, să apuce o bucată de rahat de partea lui curată fără să se murdărească.


Cuvântul “rahat” poate vi se pare dur, însă nimic altceva nu poate caracteriza mai sugestiv conflictul de interese, strigător la cer, al celor două specialiste în cultură, desemnate de ministerul pe care acum îl conduceţi, în comisia celor 12 care a analizat dosarele de candidatură ale oraşelor la acest titlu. NIMIC NU POATE ACOPERI FAPTUL CĂ ELE SUNT ANGAJATE PE STATUL DE PLATĂ A DOUĂ INSTITUŢII DIN BUCUREŞTI, DIRECT INTERESATE ÎN CÂŞTIGAREA TITLULUI.
Nicăieri, în lumea asta, conflictul de interese nu poate fi mai bine ilustrat didactic, decât în acest exemplu. Dar, bineînţeles, în România ce se vrea aceea a “lucrului bine făcut”, nu e nicio problemă ca o judecătoare să ia salariu de la firma unde lucrează una din părţi.


Cu toate acestea, aţi reuşit să ne explicaţi, că fenomenul descris mai sus este o simplă coincidenţă şi că cele două persoane, în prealabil, au promis că vor fi imparţiale. Pentru a vă susţine, membrii comisiei ce nu sunt români ne-au transmis şi ei o scrisoare plină de amabilităţi, din care reiese faptul că ei se aflau aproape întâmplător prin preajmă la momentul selecţiei, sprijinind ministerul în luarea deciziilor şi că ei n-au nici o putere în sensul acesta.
Faptul că cineva încearcă, în mod penibil, să pună batista pe ţambal argumentând  că cele două doamne au semnat o declaraţie de înger cu bune intenţii ne jigneşte inteligenţa. Conflictul de interese nu dispare prin promisiuni de bună purtare iar rezultatul pre-selecţiei este viciat chiar dacă aţi prezenta probe video că cele două doamne n-au scos nici o vorbă în timpul consultărilor. Şi aceasta pentru că nu mai avem cum afla cum ar fi votat şi pledat două persoane cu adevărat independente. Pentru aceste cazuri în juridic există termenul “fructele unui copac otrăvit”.


Fireşte, mulţi vor spune că este scrisoarea unuia supărat că a pierdut competiţia. Evident, sunt supărat, însă motivul principal este altul! Sincer, nu m-ar deranja să aflu că sunt prost, dar în schimb sunt extrem de supărat atunci când cineva încearcă să mă prostească!
Da, prostit, pentru că nu pot califica altfel discrepanţele majore între poveştile de succes şi îndrumările din “caietul de sarcini” pentru întocmirea propunerii şi rezultatele finale şi motivaţiile comisiei de experţi străini.
Pornesc de la prima minciună, flagrantă, care mi-a fost indusă şi pe care, la rândul meu, am povestit-o sutelor de brăileni pe care am încercat să-i conving de şansele noastre. Mă refer la sintagma ÎN ANALIZA PROPUNERII NU CONTEAZĂ BUGETUL EVENIMENTULUI!!! (aici urmează citat din îndrumar).
Ne-au fost date exemple de oraşe câştigătoare care au avut bugetul mai jos decât jumătate din bugetul propus de Brăila. Cu toate acestea, din motivaţiile comisiei de preselecţie privind respingerea oraşului Brăila, aflu că bugetul propus de noi “LI SE PARE” membrilor comisiei că ar fi cam mic, în comparaţie cu programul propus. Aceasta în condiţiile în care dosarul de candidatură este, de fapt, un dosar de pre-ofertă, iar la capitolul 3 - “Conţinutul cultural şi artistic”- scrie că “Data şi locul / partenerii din proiect / finanţarea sunt opţionale în etapa de preselecţie”, deci dimensiunile programului cultural, implicit estimarea cheltuielilor, nu sunt perfect conturate în etapa de preselecţie.
Mai mult decât atât, în întâlnirile oficiale avute de toate oraşele cu diverşi reprezentanţi ai comisiei de cultură, s-a avansat, e drept, nu în mod oficial, ideea că, citez din memorie: “... la bugetele de cultură ale oraşelor româneşti, am apreciat că o sumă între 20 şi 25 de milioane de € ar fi suficient pentru bugetul evenimentului”.
Comisia de experţi este, cu siguranţă, la curent cu scepticismul multor cetăţeni ai oraşelor candidate privind succesul sau meritele oraşului, înainte de depunerea candidaturii. Scepticism care, după posibila preselecţie pe lista scurtă, se transformă rapid în entuziasm şi susţinere. Ne-au fost date exemple, chiar de către membrii comisiei, cum în Mons, un singur cotidian din cele 8 avea o atitudine de susţinere a candidaturii.
Era, astfel, mai mult decât evident că bugetul propus de orice oraş în primul dosar depus va fi revizuit la “a doua strigare”, mai ales că membrii comisiei urmau să facă, după preselecţie, recomandări oraşelor rămase în cursă, pentru ajustarea ofertei.
Comisia de selecţie se pare că nu a luat, absolut deloc, în considerare faptul că bugetul propus de Brăila nu este umflat şi de cheltuieli pentru dezvoltarea infrastructurii hoteliere, noi având avantajul că putem găzdui turişti pe Dunăre în numeroasele vase de croazieră germane, austriece (care deja trec pe Dunăre), italieneşti sau greceşti, ce ar fi colaborat în program. Oricare alt oraş trebuie să prevadă şi să rezolve afluenţa unui număr mare de turişti (estimat la 2 milioane), în acel 2021, dar şi planuri pentru folosirea acelor locuri de cazare şi după 2021.
A respinge oraşul Brăila, având unul dintre motive bugetul, în condiţiile descrise mai sus, a fost o dovadă de cinism şi de inducere în eroare prin documentele ce ne-au fost puse la dispoziţie.


O a doua mare nedumerire este aceea că două din cele patru oraşe selectate, NU AU AVUT, la momentul depunerii dosarului, aprobat oficial, un document la care face referire îndrumarul menţionat şi anume strategia culturală.
Fără nici cea mai mică urmă de îndoială, referirea la document este făcută, chiar din primul capitol din dosarul ce trebuia depus, numit “Contribuţia la strategia pe termen lung”, unde prima propoziţie sună aşa: “Descrieţi strategia culturală EXISTENTĂ în oraşul dumneavoastră la momentul candidaturii …”. Obligativitatea EXISTENŢEI unei astfel de strategii culturale cred că ar fi suficient de logică pentru cineva de bună credinţă dacă am observa că, într-un dosar unde există de cinci ori, în cele șase capitole, menţiunea “Această întrebare este opţională în etapa de preselecţie”, în mod paradoxal, la capitolul 1, referitor la STRATEGIA CULTURALĂ EXISTENTĂ, ACEASTĂ MENŢIUNE NU EXISTĂ!!!


Mai mult, din îndrumarul pus la dispoziţie, pagina 4, aflăm că:
În ceea ce priveşte „contribuţia la strategia pe termen lung”, trebuie luaţi în considerare următorii factori: existenţa, la data depunerii candidaturii, a unei strategii culturale pentru oraşul candidat, care acoperă acţiunea şi include planuri pentru susţinerea activităţilor culturale, prevăzute pentru anii următori anului pentru care este acordat titlul;


Cu toate acestea, atât comisia, cât şi ministerul, încearcă, în cuvinte diplomatice, să ne lămurească faptul că, dacă Bucureştiul şi Baia-Mare NU au avut această strategie aprobată oficial, nu e nici o tragedie. Primăria din Baia-Mare încearcă, printr-un document oficial, pe care vi-l putem pune la dispoziţie, să ne explice că strategia era pe undeva, însă printr-un sertar al asociaţiei şi urma să fie supusă aprobării consiliului municipal, cândva după depunerea dosarului.


Da, sunt supărat, domnule Ministru, pentru că asociaţia “Brăila 2021” şi Primăria Brăila au muncit patru luni la acea strategie, pentru ca ea să fie supusă dezbaterii publice şi aprobată în consiliul local. Dacă ştiam că, în această perioadă, mai eficient era să deplasăm o formaţie de dansuri populare la Bruxelles, arătându-ne potența de organizator şi grabnic cheltuitor, probabil că acum n-aş mai fi scris această scrisoare.


O altă dezamăgire majoră a fost provocată de motivaţia comisiei privind respingerea Brăilei, conform căreia n-am dezvoltat suficient parteneriatul cu Grecia, cealaltă ţară organizatoare a capitalei culturale în 2021. Nedumerirea mea provine din faptul că, deşi am scris în dosar o pagină şi jumătate despre cum funcţionează acest parteneriat, EXISTENT AZI, cu naţiunea elenă şi comunitatea de greci din Brăila, cu exemple şi poze din CE FAC ACUM GRECII în Brăila, toate acestea n-au contat deloc. Aceasta în situația în care, alt oraş selectat, Baia-Mare, are în dosar doar două fraze, ce vi le reproducem mai jos, despre viitoarea posibilă relaţie cu Grecia. Vă rugăm să apreciaţi singuri consistenţa planurilor din dosarului oraşului Baia-Mare:
“Dintre orașele din Grecia care și-au exprimat interesul pentru titlul CEaC, ne-am orientat în mod special către Tripolis, datorită elementelor sale demografice și a dimensiunilor structurale similare, și către Rhodos, un oraș asemănător Băii Mari în aspecte ce țin de patrimoniul spiritual bogat, de tradiții și de demografie. Nu vom limita însă parteneriatele sau disponibilitatea noastră de cooperare la orașele amintite mai sus, ci ne declarăm deschiderea oricărei propuneri și oricărui apel de participare congruent cu strategia, misiunea și viziunea pe care ni le-am asumat.”


O altă mare minciună din îndrumarul pe care l-am ţinut ca pe biblie, la capul patului, a fost aceea că “NU CONTEAZĂ INFRASTRUCTURA ORAŞULUI CANDIDAT”. Ne sunt date exemple cu oraşe mici, ca de exemplu Paphos, care nu avea nici măcar vreo infrastructură culturală, sau Matera, Italia.
Pentru a ne convinge de contrariu, comisia de experţi a selectat din cele patru oraşe, primele trei oraşe ca mărime din România, unul chiar capitala ţării, lucru care nu s-a mai întâmplat în competiţiile CEAC, din anul 2000.


Las la urmă, la judecata tuturor, aprecierea (profund subiectivă) a originalităţii temei din capitolul 3, „Conţinutul cultural şi artistic”, gradul de noutate, inedit, aşa cum ni se recomanda în ghidul de candidatură (“expresii culturale noi, inovatoare sau experimentale”). Recunosc, e posibil ca proiectul oraşului Brăila, care a propus tema “Cultura cuantică”, să fi speriat comisia de selecţie care a preferat tema oraşului Baia-Mare, “Cultura ospitalităţii”. Trebuie să recunoaştem, ospitalitatea este, într-adevăr, o trăsătură a românilor cunoscută încă din vechime, menţionată de către cronicarul Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Ed. Academiei, Bucureşti, 1973, p. 309–313:
Învins de argumentele acestei iubiri de adevăr, mărturisesc sincer că, în afară de credinţa ortodoxă şi de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate.


Supărarea mea cea mai mare, domnule Ministru, este aceea că, urmând îndeaproape îndrumarul de depunere a candidaturii, am încercat să convingem mulţi brăileni de şansele oraşului nostru, iar acum, cei mai mulţi dintre cei cu care mă întâlnesc, care n-au avut niciodată timpul să citească documentele care ne-au ghidat, sunt convinşi că i-am minţit.


Impresia finală este ca şi când am fi fost invitaţi la un concurs de şah, însă ne-am trezit pe un teren cam mocirlos, având ca adversari câteva echipe de rugby, care n-au precupeţit nici un efort (financiar) să-şi cumpere buni antrenori, adică firme de consultanţă care să scrie caietul în locul lor. Asta să spunem că încă putem înţelege, domnule Ministru. Ce nu putem însă înţelege de ce anume au avut şi arbitrii de partea lor?
Dar poate că, de fapt, a primat interesul firmelor de consultanţă (care nu sunt româneşti) de a fi plătite încă opt luni, mai ales de nişte primării potente financiar, măcar până se anunţă Baia-Mare orașul câştigător, ca să fie, în final, demonstraţia că, “uite, nu s-a ales un oraş mare”.


Convingerea pe care ţi-o lasă citirea motivaţiilor comisiei, după ce, în prealabil, ai citit dosarele tuturor candidaţilor, este aceea că, în prezentarea de la Bucureşti, decizia juriului era deja luată undeva la masa verde. Iar pentru fiecare oraş respins au fost înjghebate, în grabă, câteva motivaţii subţiri, la pachet cu ceva amabilităţi diplomatice şi încurajări.


Ajunşi aproape de final, cu convingerea că voi atrage asupra mea supărarea a câtorva sute de mii de bucureşteni, trebuie să-mi exprim dezamăgirea că, şi de data asta, capitala ţării a pierdut ocazia de a proba eleganţa.
Este normală intenţia oricărei instituţii de cultură să aspire să participe activ la orice eveniment cultural de mare amploare. Era evident că, oricare alt oraş candidat ar fi câştigat competiţia, ar fi cooperat în realizarea programului cultural din 2021 cu toate marile instituţii de cultură din capitală (Ateneul Român, Teatrul Naţional, Opera Română ș.a.m.d.), pentru că nu ar fi putut să mănânce un aşa mare tort singuri. Bucureştiul însă nu numai că poate, dar şi vrea să-l mănânce la el în sufragerie!
Faptul că Bucureştiul a ales să participe singur la această competiţie, într-o evidentă luptă ca între David şi Goliat (cel puţin din punct de vedere financiar), nu a făcut altceva decât să demonstreze, încă o dată, tendinţele monopoliste ale capitalei, nu doar în politică.
Forurile decizionale ale capitalei dau, încă o dată, impresia că ar fi în stare să participe la orice competiţie, chiar şi una pentru cel mai poluat oraş, nu atât din dorinţa de câştigare a titlului, dar mai ales din dorinţa de a înfiinţa încă o comisie, de a aloca încă nişte bugete pentru nişte contracte de consultanţă, pentru un “branding”, mesh-uri, pliante, concerte demonstrative.
Oraşul care se laudă că “de aici se dă ora exactă”, însă al cărui acces rutier este paralizat dacă un camion cu lăzi de bere se răstoarnă la mijlocul oraşului Otopeni şi în fiecare zi de deschidere a şcolilor dacă plouă, ar fi putut să aibă eleganţa să-şi rezolve problemele de infrastructură şi să nu candideze la acest titlu.


Las la final motivaţiile PERSONALE şi speranţele care m-au animat, atunci când am participat, alături de alţi zeci de brăileni la eforturile de scriere a dosarului de candidatură. Pentru că, aşa cum am spus şi în dosar:
“Sceptici, indiferenţi sau optimişti, fiecare din cei care doresc, într-un fel sau altul, ca Brăila să câştige titlul de capitală europeană au speranţe diferite în legătură cu oraşul pe care acest titlu le-ar putea împlini. Dar, aşa cum în „Quantum Thinking”, răspunsul la o întrebare nu mai este doar „Da” sau „Nu”, ci poate fi şi „Da” şi „Nu”, simultan, şi cele două răspunsuri au în spate adevăruri care nu se exclud reciproc, la fel şi sutele de răspunsuri ale cetăţenilor oraşului la aceeaşi întrebare „De ce dorim să candidăm?” sunt la fel de valabile, la fel de puternice, justificate şi importante pentru  noi, cei care aducem astăzi mesajul comunităţii brăilene.”


Personal, speram să fim incluşi pe lista scurtă, pentru ca mândria brăilenilor, aprinsă fie şi numai pentru opt luni de zile, să producă în oraşul meu acea dorinţă fierbinte de schimbare. Dorinţa mea cea mai puternică nu era aceea să muncim si să cheltuim cinci ani pentru a putea distra sutele de mii sau milioanele de turişti, doar cu gândul la bancnotele din portofelul sau cardul lor. Desigur, în celebra economie de piaţă, orice ban e binevenit, nu doar cel din consultanţă, mai ales acum când se pune, din ce în ce mai mult, semnul de egalitate între cultură şi show-biz, cu accent pe biz-ul de la urmă.
Brăila a fost, pe vremuri, atât o capitală europeană de facto, prin cele douăsprezece naţiuni care şi-au găsit o casă primitoare în oraş, cât şi una culturală, pentru simplul fapt că sutele de comersanţi sau industriaşi prosperi din Brăila nu aveau pe vremea aceea Facebook şi nici YouTube. Atraşi de banul făcut rapid în Brăila de bursa de cereale, de porturile din care plecau vasele cu grâne pentru jumătate de Europă, artişti renumiţi din toată lumea îşi încercau, mai întâi, succesul aici, pentru a putea pleca cu curaj în Bucureşti.
Dar oraşul de azi nu poate trăi hrănindu-se cu gloria de atunci. Fără să par un nostalgic, nu pot să nu-mi aduc aminte că un regim comunist, astăzi hulit, a continuat aici munca într-un şantier naval, o fabrică de excavatoare, un laminor de “cuie, lanţuri şi caiele”, un combinat de celuloză şi hârtie, o fabrică de cămăşi, al cărei nume s-a transformat în renume. Guvernele de după ‘89 au avut, toate, o mare dragoste de oraşul acesta, încât l-au strâns la piept cu putere. De atâta iubire, aproape că şi-a dat duhul. O parte din fabricile de atunci au lăsat locul unor supermarket-uri sau terenuri părăsite, iar cele care încă răsuflă, nu se simt nici ele foarte bine.
Tot un guvern de români a refuzat să mai plătească garanţiile “guvernamentale”, după ce uzina Progresul (Promex) a lucrat degeaba la şantierul Krivoi Rog. Tot un guvern de români a mărit taxele de acces al navelor pe Dunăre până la Brăila, odată ultimul port maritim, pentru a “îndruma” navele către alte porturi. Tot nişte guverne au refuzat sistematic planurile unui pod peste Dunăre între Brăila şi Galaţi.
Speranţa mea stătea, recunosc, într-o comisie din europeni care să nu aplece urechea la sfaturile unui guvern tot din români. O comisie care să intuiască din filmul pe care l-am prezentat că oraşul acesta are nevoie de măcar un an de resuscitare a emoţiei şi determinării brăilenilor, a autorităţilor, pentru a-i salva istoria, clădirile, obiceiurile, pentru a-i trezi viaţa economică, de data asta folosind ca pârghie cultura.
N-a fost să fie. N-am avut noroc. Am avut parte de-o comisie care a strâmbat din nas la o încercare originală de a ilustra structura organizatorică a instituţiei, ce ar putea gestiona proiectul printr-o analogie cu modelul atomic şi structura diamantului, pentru a fi în concordanţă cu tema şi concepţia proiectului, “Quantum Culture”. N-am vrut să copiem din Internet, din miile de scheme clasice de structuri de organizare pe care Google ni le poate da, una mai firoscoasă pe care să pretindem, din vorbe, că o vom aplica. Am crezut, iarăşi ca prostul, că este, într-adevăr, luată în considerare originalitatea, consistenţa temei alese, gradul ei de legătură cu viitorul, aşa cum la fiecare pas ne-a fost recomandat prin îndrumar.
Ar mai fi multe de spus, dar simt că toată povestea ar fi inutilă, dacă n-ar avea în final şi-o recomandare.
Dacă aţi rezistat, domnule Ministru, să-mi citiţi povestea până în acest punct şi dacă, printr-o minune, v-am convins că totul n-a fost chiar “un lucru bine făcut”, iată ce aţi putea face:
comisia de experţi, aşa cum a subliniat-o chiar şeful acesteia, v-a dat DOAR O RECOMANDARE ce oraşe să invitaţi să depună a două ofertă, decizia finală este a dumneavoastră, nu vă puteţi ascunde în spatele comisiei!
Aţi putea decide, aşadar, să NU invitaţi oraşul Bucureşti, având ca motivaţie solidă starea de conflict de interese şi incompatibilitatea în care s-au aflat cele două experte desemnate de Minister, în perioada dinaintea numirii dumneavoastră!


Aţi putea să decideţi dumneavoastră, Ministerul actual, să invitaţi alt oraş din cele care au fost respinse, FĂRĂ CA ÎN ACEASTĂ LISTĂ SĂ INTRE ŞI CANDIDATURA BRĂILEI!!!
Motivaţia auto-eliminării Brăilei din această lista este dictată raţional din două motive. Primul este acela că, prin dezvăluirile de mai sus, am devoalat adevăratele mele intenţii (şi poate şi ale altor brăileni) în legătură cu motivul participării la această competiţie!
Al doilea motiv, poate mai puternic, este acela că demersul meu pentru instaurarea unei stări de normalitate trebuie să fie perceput ca INDEPENDENT, nu aşa cum au fost cele două doamne din comisie. Într-o Românie în care DNA ne oferă, zilnic, prin presă mostre de corupţie şi conflicte de interese, trebuie să existe, la un moment dat, o rază de lumină către NORMALITATE!
Da, domnule Ministru, scopul scrisorii deschise, pe care sper că încă o citiţi, nu este să câştigăm pentru Brăila ultimul bilet din trenul pentru titlu, ci onoarea de a determina o schimbare reală în atitudinea unei administraţii înspre corectitudine şi normalitate!


Cu speranţă aflării unei veşti care să-mi dea ocazia să vă asigur de întreaga mea consideraţie,
Constantin Teodorescu

un brailean dezamăgit, dar măcar răcorit ...

vineri, 19 iunie 2015

Un interviu din 2010

Eugen Istodor: Am ascultat. Mi-a placut: Mozart ROCKS

“Totul a inceput in 2006, la Braila!
Am ascultat odata pe Internet o piesa denumita “Steve Vai – Beethoven a V-a”, care de fapt NU era a lui Steve Vai, dar mi-a placut ideea.
Am ajustat-o un pic in sensul ca am folosit orchestra simfonica, partitura originala si chitara electrica a venit pe deasupra, cu improvizatii in stilul si armonia piesei.”

Ce e în capul tău?
Familia, Brăila, icre de ştiucă, “The other side of the Moon”, extratereştrii, multe întrebări, prea puţine răspunsuri, din ce în ce mai multe amintiri şi-o groază de idei nepuse încă în practică.

De ce eşti aşa cum eşti?
Pentru părţile bune, sunt aşa din cauza familiei şi prietenilor sinceri. Pentru cele ce ştiu, sunt aşa din cauza profesorilor şi pentru că sunt inteligent şi mai ales modest. Pentru părţile rele, pornirile criminale şi sadice de a-i lua pe unii şi a-i da cu dinţii de bordură, sunt aşa din cauza majorităţii politicienilor, a sferto-docţilor lacomi, obraznici şi cu tupeu cocoţaţi în funcţii. Indiferent de sex.

Cum ai vrea să fii?
Faraon în perioade de bunăstare economică. Eu să le zic ce-am în cap şi mulţi alţii să facă. Dacă mai greşesc, asta e, mută piramida mai încolo, unde-i tragedia? Important e că vreau să las ceva bun după mine, să dureze, să vorbească lumea frumos.

Ţi-ai conturat o identitate ca om? Îţi foloseşte la ceva în lumea asta?
Prietenii mă cunosc ca tipul care încearcă să facă lucrurile şi altfel decât sunt ei obişnuiţi să le facă. Dacă n-am încerca, de unde ar mai apărea inovaţia? Şi îmi foloseşte pentru că de multe ori cei din jur se molipsesc de entuziasm şi unii chiar sar să-mi dea o mână de ajutor.

Cum e lumea din jur? Cum e România? Ce-ţi da siguranţă?
Lumea din jur? Perversă! E ca o adunare pe care o crezi selectă, în care o domnişoară îşi lasă batista să cadă pe jos şi tu te bucuri crezând că e o invitaţie, te repezi să-i ridici batista şi te trezeşti cu prietenul ei în spate tău, care îţi trage rapid pantalonii-n vine şi se bucură că a mai găsit un fraier.
România e ca Windows-ul. Arată pe alocuri frumos, toţi se pricep s-o opereze (conducă) e plină de viruşi şi căpuşe (băieţii abonaţi la contracte cu statul), merge greu în zonele esenţiale (transporturi, sănătate) şi mai crapă din când în când, se află permanent într-un continuu upgrade (legea învăţământului version 2010 release 04) şi oferă întotdeauna promisiuni atractive pentru noua versiune (guvern) şi necesită permanent cheltuieli.
Siguranţă? Dificil de zis! Dar dacă aş fi găsit vreo firmă mare de asigurări care să sponsorizeze concertul din aprilie, aş fi declarat probabil instantaneu “Cea mai mare siguranţă mi-o oferă asigurarea de la NNNNNNN !”.

De ce trăieşti?
După burtă, unii ar zice că trăiesc pentru ca să mănânc. Nu neg că-mi plac fripturile, în special shashlik-ul de oaie făcut de prietenul meu Iuri, din acela fezandat în lapte cu bere, sarailiile si baclavalele, na … îmi lasă gura apă. Îmi place să trăiesc ca să am dreptate, să le pot scoate apoi altora ochii că am avut dreptate, îmi place să trăiesc pentru un concediu cu familia în care să ne distrăm cântând la mişto colinde peste alea difuzate în prostie la radio ca să se oripileze cei din jurul nostru, îmi place să trăiesc momentele acelea de la finalul concertelor în care publicul te aplaudă sincer. Sunt mult mai multe motive, merită să te chinui un pic când eşti mic să trăieşti ca să găseşti mai târziu adevărul, ascuns în partea plină cu Fetească neagră a paharului.

De ce nu te sinucizi?
Pentru că nu vreau să-i dau satisfacţie lui Sebi Vlădescu, care s-ar bucura că a mai scăpat de unul căruia trebuie să-i plătească pensie. Şi pentru că asta cu “odihna veşnică la loc cu verdeaţă” prea îmi sună a un promo făcut de o societate de turism dar n-am auzit pe nimeni să laude serviciile care i-au fost oferite acolo, aşa că tare mi-e teamă că e o ţeapă şi în plus, nu ştiu dacă pe lumea ailaltă prind ăia la teveu “În Gura Presei”.

Ce cărţi, dintre cărţile mari vorbesc, nu vei citi vreodată?
Codex Gigas. E mare, are 75 kg. Şi n-o s-o citesc vreodată pentru că mai are şi-un alt nume care mă sperie şi al doilea pentru că una dintre marile mele bucurii în viaţă a fost ziua în care am scăpat de orele de latină.

Care-i cartea ta de suflet, cu care nu prea-ţi vine să te lauzi?
Insula misterioasă, de Jules Verne. Am citit-o de vreo 20 de ori. Îmi place cum se descurcară băieţii de unii singuri, fără împrumut de la FMI, fără fonduri europene, doar cu mintea şi braţele lor, pe-o insulă fără posibilitatea de a face import-export sau micul trafic de frontieră, fără să trimită fetiţe în Spania şi benzină la sârbi. Asta e carte care trebuie să fie obligatorie pentru viitorii miniştrii, să-i asculte la comisiile parlamentare înainte să-i numească.

Crezi în extratereştri?
Cu îndărătnicie! Prin anii ‘96, comercializam centrale termice şi calorifere din aluminiu. Veneam de la Bucureşti cu maşina plină de calorifere şi mă gândeam eu că extratereştrii trebuie să tragă la aluminiu, că doar n-au altceva din ce să-şi facă navele, ca să fie uşoare, nu? Şi stăteam tot drumul cu nasul lipit de geam, noaptea, ca să-i văd când vin la aluminiu ca muştele la miere. Aiurea, i-am tot momit aşa cu aluminiu (şi ţin să-ţi spun că era de bună calitate) vreo câteva luni, unu nu s-a arătat. Aud acum că preferă să se învârtă prin Anglia. Asta înseamnă că nu numai asfaltul are hârtoape în România, ci şi văzduhul.

Magie, vrăji, ce gust au pentru tine? Ţi s-a ghicit în palmă?
Magia “e atunci când” ceva se întâmplă şi tu nu ştii de ce, dar vrei să afli. Pentru că tot timpul învăţăm, înseamnă că tot timpul există ceva pe care nu-l ştii, de aceea toată viaţa, apariţia ei, e în esenţă o magie. Vrăjile sunt mai mult pe latura comercială, lucrativă a magiei şi, ca orice lucru pe care unii se străduiesc să mi-l vândă, mi se pare dubios. Cred că mi s-a ghicit o dată în palmă dar sunt sigur că forţa telepatică pe care o posed a făcut-o pe ghicitoare să-mi spună exact ce aş fi vrut să aud, în consecinţă n-am aflat nimic nou, de aceea nici nu ţin bine minte.

Cum arată viitorul tău. Dar al lumii?
După ce rezolv problemele banale de care mă ocup azi, mă voi retrage la o casă simplă la ţară, într-o zonă de dealuri cu ierni blânde şi livezi de prune bune pentru magiun ca să-i continui catrenele lui Nostradamus şi să las lumii din înţelepciunea mea şi din harul nativ de a prezice uşor viitorul lumii. Când se va petrece asta, n-aş putea să prezic. Asta despre viitorul meu. Cu viitorul lumii, e mai nasol însă. Tehnica modernă a avansat enorm, productivitatea a crescut, ar trebui ca până la ora asta să putem să ne asigurăm cele necesare traiului muncind doar o oră pe zi. Dar paradoxal, pe zi ce trece nu ne mai ajunge timpul. Informaţia circulă de miliarde de ori mai repede dar credibilitatea ei scade. Suntem inundaţi zilnic de un şuvoi de informaţii din care 99% e gunoi iar restul de 1% nu-l mai putem nici recunoaşte, nici utiliza eficient. Peste 20 de ani, lumea va începe să se prostească rău din cauza asta, şoselele din România vor rămâne însă la fel.

Vezi viitorul într-o Putere a Rusiei şi a Chinei?
Mai degrabă a Chinei. Ruşii au nişte femei superbe când sunt tinere, o votcă de cea mai bună calitate, icre negre şi roşii o bunătate. De ce să le trebuiască să mai domine lumea?

Supranaturalul te bântuie? De ce?
Din păcate nu. Am fost prin ţară în concedii căutând anomaliile gravitaţionale, focurile sacre, peşterile subterane din Bucegi, ceaţa din Întorsura Buzăului în care dispari, n-am avut nici un noroc.

Încălzirea globală a existat pentru tine? Cum?
N-am crezut în ea, n-am simţit-o, am fost şmecher, am stat în tot timpul ăsta la aer condiţionat. Sting lumina pe holuri când nu e nevoie, scriu pe ambele părţi ale hârtiei, dar asta pentru că nu-mi place să risipesc inutil.

Ţi-e frică de Criză? Cum te adaptezi?
N-am nici o teamă pentru mine. Ştiu să fac de toate, pot să port şi pantofii de anul trecut, nu-mi place să mă dau cu ATV-ul la munte şi nu-mi doresc deloc să fac concediul în Ibiza. Mi-e teamă pentru tinerii care au terminat ingineria dar lucrează în marketing, în “industria gumei” (cea de mestecat), în “industria apei” (adică poloboacele de plastic), în advertising, P.R. şi în general în toate prostiile de “industrii” de intermedieri, gargară pe post de consulting şi servicii inutile care pretind că produc PIB. Mă adaptez uşor. Fiind antrenat cu restricţiile înainte de ‘89 ştiu să mă spăl pe mâini ţinând sticla cu apă între picioare, pot să stau seara cu bec de 12V, ce nu-mi iese încă prea bine e să fac focul cu cremenea şi să prind iepurii de câmp cu laţ făcut din şiret, aşa cum am văzut pe Discovery.

Ce înseamnă credinţa pentru tine? Ce-nseamnă Dumnezeu?
Credinţa este puterea cu care îţi poţi susţine convingerile tale interioare obţinute nu prin învăţătură, ci prin cunoaştere. Dumnezeu este cel care îţi evaluează acea putere.

luni, 17 noiembrie 2014

Victoria strategiei tip Aifon


    Au fost cele mai dificile alegeri din viața mea! Pe de-o parte aș fi fost întors pe dos văzând cum rânjesc cu gura până peste urechi pe Gabriel Oprea, Sebastian Ghiță, Gabriela Firea, Vadim, Dan Diaconescu, ce eminență cenușie s-ar fi simțit el, tata socru, cum a pus el lucrurile cap la cap să-și facă fata nu numai europarlamentariță, da' și Primă Doamnă. În partea astalaltă mi se întoarce stomacul pe dos văzându-i pe Băsescu, Blaga, Udrea, Boc, MRU, Anastase cum pleznesc de satisfacție că i-au mai prostit încă o dată pe români, pentru a 5-a oară, sub al 7-lea nume de camuflaj, PNL.
    Știam că ziua asta, indiferent de rezultat, voi simți același gust amar ca și în 2012 și 2009. Fair-play-ul mă obligă să-i felicit mai întâi pe toți românii care au venit la vot și și-au exprimat liber voința, indiferent care a fost aceea și în al doilea rând pe câștigător.
    Pesimistul din mine mă trage de mânecă să zic și că victoria strategiei tip "aifon", adică "îl vrem pe ăla, nu știm de ce, doar că-i trendy și nu ne place Samsungul" va trimite confortabil în fotolii de privitor pasiv pe toți cei care s-au mobilizat în aceste două luni de campanie pentru următorii 5 ani. 
    Parcă-i și aud: "L-am numit pe neamț, acu' să facă treabă în locul nostru!". Adică să-i aresteze pe corupți sau măcar să le traseze sarcini DNA-ului (hait ... da' asta ar însemna să facă exact ce-a făcut Băsescu), să pună un alt Guvern (hopaaa, da' nici asta nu poate să facă, dacă nu vine o altă majoritate parlamentară la el).
    Sunt liniștit pentru că sunt ferm convins că lucrurile vor decurge normal. Normal pentru România ASTA! Adică televiziunile care au mințit ca porcii, inventând lucruri odioase despre candidați vor emite în continuare, vor face rating, DAR NICI UN ROMÂN NU VA FI DERANJAT DE ASTA! Gabriel Oprea va fi re-re-reevaluat încă o dată și în scurtă vreme se va găsi o altă majoritate parlamentară care va veni la Iohannis să ungă un alt premier providențial care SIGUR  nu va mări taxele! Sper ca toate să le percepeți, evident, ca pe "un lucru bine făcut"!
    Când o veni Blaga cu numele viitorului premier în plic la președinte, vreau să văd dacă Iohannis își mai aduce aminte de mesajul LUI din ultimele zile, că el nu e pe principiul "împotriva lui Băsescu sau pentru Băsescu ci FĂRĂ BĂSESCU"!!! Cu siguranță atunci o să-și aducă subit aminte ce lege și constitutie și o să pretindă că "nu poate respinge un candidat propus de o majoritate parlamentară", UITÂND CĂ EL A FOST UN ASTFEL DE CANDIDAT RESPINS!!!
    Și mai am o singură rugăminte la Băsescu! Să-și șteargă rânjetul ăla de satisfacție de pe față, pentru că doar faptul că cineva a votat cu Iohannis nu-l face, începând de ieri, BĂSIST, așa cum se va lăuda, după cum nu toți cei care n-au venit la votul de suspendare din 2012 au fost BĂSIȘTI! Dar sunt ferm convins că nimeni nu-i va transmite rugămintea și el va apărea în scurtă vreme, pe cai mari, agățându-și în panoplie nu doar capul lui Năstase, Vântu, Fenechiu și Voiculescu ci și diploma de "Eu l-am pus cu mâna mea pe Iohannis președinte", lângă diploma de "Băsescu, artizanul justiției independente în țara asta!", scrisă și semnată tot de el!