vineri, 10 decembrie 2010

Middle-class-ul, China și “clasa muncitoare”

     Ieri, 9 decembrie, Guvernul britanic a mărit taxele pentru învățământul superior de 3 ori, după ce se vorbise inițial de o mărire de 10 ori. Prima reacție a omului portocaliu ar fi să zică: “Iaca, și alte state au probleme, criza este globală, nu numai Guvernul Boc mărește taxele și impozitele”.
     Asta doar dacă ești dobitoc de-a dreptul, porți bavețică pentru că-ți curg mucii pe piept și nu-ți dai seama și îți închipui că Guvernul britanic ar fi într-atât de handicapat mintal încât să-și închipuie că ar putea acoperi vreo gaură din niște amărâte de taxe care ar putea aduce la buget nu știu a câta milioana parte numai din pierderile lui British Petroleum cu explozia acelei platforme de extracție a petrolului.

     Dar ca să ajungem la explicație, s-o luăm mai pe departe. Economia globală a părut că a fost la început o idee bună. Chinezii erau mulți și nu prea aveau de lucru, statele avansate aveau nevoie de chiloți ieftini și mulți și aveau și mult know-how de cum se fac procesoarele 286 și de oameni care să le producă la prețuri foarte mici.
     Așa că marile firme au aterizat în China și au început să producă high-tech cu muncitorii chinezi cu mare dexteritate și plătiți cu 5 US$ pe zi. Chinezii produceau însă în continuare, cum știau ei, tricouri și maieuri ieftine, apoi lumânărele și bețișoare parfumate, apoi scobitori și bețigașe de șters în urechi mai întâi cu vată doar la un capăt, destinate accidentării președinților și apoi din cele cu vată la ambele capete, apoi niște teniși de bună calitate (aveam când eram mic) apoi niște teniși Adibas care semănau foarte bine cu originalul, apoi niște floppy-uri, apoi casetofoane, televizoare, apoi monitoare ieftine de calculatoare, apoi au preluat divizia de la laptop-uri de la IBM , Lenovo, apoi au făcut niște Aifoane, niscai sateliți și parcă luna trecută au pus în funcțiune cel mai puternic calculator din lume la vremea aia.

     Nașpa! Ce dracu de know-now să le mai dai ăstora în schimbul chiloților? Că-s mulți în continuare chiar dacă au încercat unii de la ei cu melamină în laptele praf pentru sugari să rezolve problema și n-au reușit.
     Acum vreo lună, nu știu cine a anunțat că a doua putere economică în lume e China și parcă erau dispuși să acorde împrumuturi mari unor națiuni.
     În tot timpul ăsta, chinezii ne-au livrat în continuare scobitorile, bețișoarele parfumate, bețele de șters în urechi cu vată la ambele capete, tricourile, chiloții, șireturile, bașcheții, orezu' bineînțeles, sosurile de soia și cel dulce-acrișor și multe altele din locuința dumneavoastră, lucruri de marcă dar produse de milioane de muncitori cu ochii oblici.

     Sar acum în altă parte a lumii și încerc să-mi închipui cum produceau italiencele din Italia cămășile acelea elegante prin anii 1960. Probabil că tot la mașini de cusut din acelea pe care le-am văzut eu prin anii 1990 în Brăila, la cele 14 fabrici de confecții în care vreo câteva zeci de mii de femei românce produceau pentru italieni aceleași cămăși de calitate. În timpul ăsta italiencele au avansat, nu mai trag tivul la mașina de cusut ci fac PR, advertising la Lavazza, HR, copyrighters sau neveste de fotbaliști sau alte meserii mai elegante și din care transpiri doar în pat, la hârjoneală.
     E în natura omului modern să fugă de munca de jos. Cine-mi spune că omul nu poate să trăiască dacă nu dă puțin cu sapa, minte cu nerușinare. Toți ar vrea de fapt să fie ori bugetari la stat, ori manageri, să se dea jos din mașina personală, să vorbească la blutuț și să dea jos excesul de burtă , “la sală” cu trainer personal, squash și saună.
     Fiecare strungar (și cel francez, și cel italian, și cel neamț) a văzut pe inginerul din uzina Renault că pleacă de la serviciu cu cămașa curată și-a strâns din dinți și-a jurat că va face tot ce-i posibil ca fiul lui să meargă la facultate, să nu fie nevoit să se întoarcă acasă mirosind a vaselină.
     Și într-o emulație generală și europeană, universitățile s-au umplut de studenți eminenți dar și de feciori de bani gata ca cel al doamnei senator Plăcintă și de gagici dispuse să negocieze examenul cu domnul asistent. Asta normal că nu e rău (inclusiv pantru asistent), e foarte bine că avem oameni de știință care să facă acceleratoare de particule în care să pocnim fotonii cap în cap să vedem dacă găsim bosonul lui Higgs, adică “particula lui Dumnezeu”.
     Să țineți minte tot timpul faptul că cercetătorii aceia aveau în continuare nevoie de chiloți, scobitori și bețigașe de șters în ureche.
     E foarte bine că accelerăm particulele, dar în ultima vreme nemții s-au cam beșicat că în China au apărut niște mașini care seamănă ca două picături de apă cu BMW-urile și cu AUDI-urile lor și-au fost acolo să negocieze nu interzicerea producției (că oricum n-ar fi avut cum s-o facă) ci măcar să le producă sub marca originală, încasând și ei câteva zeci de yuani la fiecare mașina, așa, pe post de drepturi de autor.
     Să ne întoarcem totuși la știrea cu care am început: Azi, 9 decembrie, Guvernul britanic a mărit taxele pentru învățământul superior de 3 ori. Oare de ce?

     Răspunsul propus de un coleg de-al meu este acela că o parte din statele avansate ale lumii au început să-și pună serios probleme în ceea ce privește ceea ce pe vremuri cu mândrie patriotică numeam “clasa muncitoare”.
     Tuturor ni se pare normal că societatea evoluează, “clasa muncitoare” transformându-se încet-încet în middle-class-ul care “realizează proiecte”, pune ștampile, face audit, PR, HR, sunt evaluatori de credite cu buletinul, îți prezintă mașina în showroom, sunt copyrighters, “animatori de văcuțe” care distrează văcuțele din AlpenBachen, care fac animații pentru “Promisiune pentru mame, Iaki-Zaki-Parizachi Infantis”, care “produc” PIB la Radio-ZU, care câștigă din tragerile la sorți cu numerele răzuite din revistele de cultură populară Libertatea și Click și care “alungă monotonia culinară cu Felicia- cea mai citită revistă culinară și de frumusețe” (unii o citesc și vreo de 3 ori mai mulți sunt ăia care o produc) și multe alte îndeletniciri ale societății moderne care cică produc PIB.
     Cum paștele mă'sii o produce PIB miile de minute vorbite în grup, că de', e la ofertă, nu știu! Dar știu că toți se șterg în ureche cu bețigașele cu vată la unul sau ambele capete și China a ajuns a doua putere economică mondială. Sau a treia … nu mai contează.
     Acum câteva zile am văzut un film cum o echipă de oameni cam cât trăiesc într-un cartier al Brăilei au ridicat un hotel de 15 nivele în vreo, câte zile? În 6? Am crezut prima dată că este eroare de redactare dar după ce am văzut filmulețul, m-am crucit!

     Deci revenind pentru a treia oară la știrea inițială,”Azi, 9 decembrie, Guvernul britanic a mărit taxele pentru învățământul superior de 3 ori” o explicație plauzibilă este că statele au început să-și dea seama că dacă la un moment dat China întrerupe din cine știe ce motive producția de chiloți ieftini, nici dacă-l clonăm pe Botezatu de mii de ori nu rezolvăm problema de sub pantaloni.
     Și-atunci pe șestache, statele lumii și-au dat seama că Băsescu are dreptate: “Ce atâta filozofi și istorici? Țara are nevoie de lăcătuși și ospătari!”. Nu râdeți ! Și NU, nu sunt pedelist!
     Și cum poate fi făcută chestia asta? Simplu, punând piedici accesului larg la diplome de studii înalte făcute în serii foarte mari, la tipografie, cum sunt cele de la Spiru Haret din România.
     Ia imaginați-vă, ce ne-am face dacă în țara asta vom ajunge peste vreo 20 de ani, vreo 15 milioane de posesori de diplome în marketing și management? Cine vă va mai spăla cămășile care la vremea aia vor fi produse în Ucraina, că nepoatele femeilor de la fabricile de confecții din Brăila care trăgeau tivul la cămăși vor fi ajuns la vremea aia corespondenți locali de la televiziunile Antena 87 și B9-TV, editori la bloguri iar cele mai mișto vor face reclamă la “OLAY – pe noi cică ne fute grija de cum arată pielea ta! Pentru că meriți!”. Să mori tu? Vorba aia: crede tu primul, că pe mine mă bufnește râsul.

     Vi se pare cam de teoria conspirației explicația cu “punând piedică accesului oamenilor la high-tech”, nu ? O să ziceți că și-ar da cu dreptul în stângul și ar pierde astfel niște tineri foarte capabili care ar putea inventa noul procesor cuantic, ar putea descoperi noi substanțe revoluționare!
     Stați liniștiți, pentru acei tineri săraci și deștepți se vor găsi întotdeauna bani. Vor exista întotdeauna firme cu mulți bani care vor ști cum să-i găsească și să le pună în față contracte pe bani mulți pentru ca să-i țină în facultatea unde altfel n-ar fi avut acces și apoi să lucreze în laboratoarele lor de cercetare ani mulți în continuare că un sclav în plus nu strică!
     În Uniunea Europeană poți face o facultate chiar mocu' (fără să fii Einstein) sau la taxe de 5.000€ pe an, pe când în USA o facultate mică te costă minim 20.000€ pe an (echivalentul) și la ei sutele de mii de mexicani care trec granița nu vin să studieze genomul uman ci să spele vasele și să muncească în agricultură, fără de care California n-ar putea să reziste. Și dacă stai să te gândești, parcă USA e prima putere economică mondială, nu?

     Privite din punctul ăsta de vedere și alte acțiuni de pe la noi încep parcă să capete noimă. Unul din primele efecte ale crizei economice este că lumea nu prea mai stă așa de liniștită și îndemnată și de domnul Președinte, începe să-și caute un al doilea job. Femeile sunt parcă îndemnate să revină mai repede la muncă, pensiile se impozitează, ajutoarele sociale se reduc tăindu-se sume de la concediul de natalitate care, luate la bani mărunți, nu aduc economie la buget mai mare decât costurile asfaltării a 40 km de drumuri.
     Aș mai continua cu exemple, da' poate aveți treburi și vă rețin! Rămâne să vă mai gândiți la ideea asta și , cine știe, poate mai găsiți și alte argumente care să susțină teoria.

     UPDATE: Venind parcă să-mi dea dreptate, pe 10 decembrie 2010, în Gândul apare următorul articol "LISTA CELOR MAI DORITE JOB-URI DIN ROMÂNIA. Sute de tineri se bat pentru UN SINGUR POST de consultant la ambasadă, şef de parfumerie sau manager de hotel". (acesta e link-ul către articol)

vineri, 19 noiembrie 2010

Cum sa economisesti bani pe timp de criza ?

Stimați prieteni din onlainul românesc,

vă scriu celor cu care am avut plăcerea să interacționez în ultima vreme prin mediile astea virtuale de socializare și cu care conversez cu plăcere de fiecare dată.

Motivul misivei mele este concretizarea unei propuneri venită din partea lui Dragoș Dogaru, aka @gusteru pe Twitter, prin care dorim să venim și noi (cei puși la Cc:) în sprijinul eforturilor naționale susținute ale tuturor (mai puțin ale guvernului) pentru combaterea efectelor parșivei crize economice care este de vină pentru toate lucrurile rele ce se petrec în România de 25 de ani încoace (inclusiv gripa porcină, aviară și specifică altor dobitoace).

ADICĂ ... vrem să vă invităm pe voi, care cu siguranță ați auzit, nu știu câți ați și încercat, de Linux, sistemul de operare frate cu românul, căruia nu-i bagă mâna în pungă pentru a-i scoate gologanii pe licențe costisitoare ale altor sisteme de operare îndeobște cunoscute a fi larg primitoare de virusuri (incorect viruși) informatice.

Întâlnirea care este proiectată a se desfășura până la începutul lui decembrie va avea loc la sediul revistei Fitzuica (coordonate exacte mai încolo în anunțul oficial) pus la dispoziție cu mărinimie de amicul @voiculești (aflat în Cc:) care poate adăposti chiar mai mult de 50 de persoane cât intenționăm noi să strângem la această primă reuniune tovărășească.

Ce vom face ?
Pe parcursul a 2 sau mai multe ore, depinde de răbdarea și curiozitatea domniilor voastre, vă vom povesti pe scurt despre ce este Linux-ul și cu ce se mănâncă, vă vom arăta calculatoare cu diferite versiuni de Linux instalate ca să vedeți că nu mușcă, vă vom arăta cum poți să te dai pe Internet, să vezi iutiuburi, să asculți muzică, să vezi filme cu subtitrări în româna neaoșă, să dai tuituri, să scrii harticole despre rromi și Sarkozy, toate fără frica să te trezești în casă cu BSA-ul și fără să fii nevoit să crăcănezi DELOC băierile pungii, în absolut aceleași condiții de confort, lejeritate, ușurință și fără frică de virusuri informatice.

Spre finalul întâlnirii vom face o demonstrație BLIND (adică ce? numai amicul @VladGrigorescu poate?) în care @gusteru, legat la ochi, folosindu-și abilitățile telepatice, va instala o versiune de Linux completă în 5 minute apăsând doar pe tasta Enter, spre stupefacția și groaza auditoriului. Surprizele nu vor lipsi, de aceea vă rugăm să vă aduceți leptoapele proprii. Veți primi în dar CD-uri cu sisteme de operare Linux LIVE, adicătălea de pe care puteți boota calculatorul personal fără să aduceți prejudicii prețioaselor date salvate pe discul dumneavoastră și veți putea testa cu mânuțele și maușii dumneavoastră personali ce e aia software gratuit.

Scopul întâlnirii ?
Scopul pe termen scurt (iată, în continuare declarat) al acestei reuniuni tovărășești este, vă zic deschis și fără perdea, acela de a vă folosi drept cobai, a ne testa în primul rând capacitatea noastră de convingere și de a afla de la voi care argumente (avem tone) trebuie să scoatem mai abitir în față pentru a putea lămuri pe viitor, în cadrul unor întâlniri similare dar mai largi (cu presă, cu tonomate) că e mai bine ca să nu aruncăm de pomană banii peste Atlantic pe licențe, lăsând plăcerea asta (și din păcate și comisioanele) guvernanților, pentru a achiziționa avioane F16 la laba a doua.

Scopul pe termen mediu (doar nu credeați că băgăm degeaba banii în fursecuri și apă minerală) este acela ca ÎN CAZUL ÎN CARE vă veți declara convinși că demersul nostru este de natură să sprijine pe românul apăsat de criză, dându-i posibilitatea să lucreze nestingherit și economisindu-i câteva sute de euroi, să purcedeți alături de noi într-un efort mediatic în onlain prin care să conștientizăm internautul român de aspectele benefice ale folosirii acestui sistem de operare, inițiind poate și o modă, un banner și un slogan (îmi permit să-l citez pe @gusteru) cum ar fi "Nu dați bani pe prostii / Puneți Linux pe PISI !"

Scopul pe termen lung (ăsta e pus aici doar ca să vă epatăm) ar fi acela ca în momentul în care (sperăm să fie până când ne înghite gaura neagră, deși tânără) guvernanții români nu se vor mai plânge de durerile în cur provocate de dorințele electoratului, să sensibilizăm administrația publică să folosească Linux, măcar în parte, pe calculatoarele secretarelor care trebuie să dea un mail, să scrie o cerere și să se uite pe IuTiub la emisiunea cu Capatos pe care n-a prins-o aseară pentru că a fost la operă.

No dragilor, cam asta o fost povestirea pe scurt ;-) , prietenii știu că "scurt" la mine înseamnă sub 5000 de semne tipografice!
Voi aprecia în mod deosebit și cum se cuvine efortul dumneavoastră de a-mi da un Reply cu părerea dumneavoastră privind propunerea înaintată și eventual cu o sugestie privind o zi a săptămânii și o oră care vi se va părea mai convenabilă, pentru a programa evenimentul în mod democratic, conform dorințelor majoritare.
Aprecieri suplimentare vor fi puse și în contul acelora dintre dumneavoastră care, având relații mai apropiate cu alți bloggeri și oameni deschiși inovației, le veți înainta această epistolă în ideea de a strânge cât mai multă lume interesată de subiect.
Rugămintea vine ca răspunsurile să le trimiteți pe adresa "Redacției" adică voiculesti arond gmail punct com , dogaru.dragos arond gmail punct com și ... pentru a folosi o formulă consacrată, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Iooooon Iliiieeeescuuuuu ... , scuze , m-a luat flama ... :-D , eu , adică

Al dumneavoastră admirator (cu ocazia asta poți să-mi dai și tu un follow, ce naiba)
Constantin Teodorescu
brailateo arond gmail punct com aka @mozartrocksro
P.S. Am uitat 4 cestiuni importante:
1. Criza e de vină și pentru că Falău l-a "rezolvat" pe Mărar și pentru că Șoric l-a înregistrat pe Tobă
2. Evenimentul va fi popularizat pe Twitter sub denumirea de #LinuxTweetMeet
3. Șoc !!! Pentru mărirea suspansului, @gusteru va sta într-un singur picior TOT TIMPUL CÂT DUREAZĂ INSTALAREA și va fredona în surdină toate strofele din imnul ce trebuie să devină național "Deșteaptă-te române, că de trezit te-ai trezit azi dimineață" cu aluzie evidentă la scopul întâlnirii !!!
4. DA, la finalul întâlnirii vom da și autografe ...

miercuri, 13 octombrie 2010

Noul ROM – pentru românii care, de foame, uitaseră gustul patriotismului

    O nouă dilemă existențială s-a ițit pe piață acum o lună, tulburând existența plină de serenitate a românului lipsit de griji în drumul său către societatea în care toți ar trebui să trăim bine: schimbarea la față a vechiului baton de ciocolată ROM și îmbrăcarea lui într-o haină nouă, simbol al democrației, steagul american. N-am să reiau aici istoria tămbălăului cu reclama, cei care n-o știu n-are rost să citească acest post.
    Nefiind încă obișnuit cu obiceiul mințitului poporului cu televizorul și nici cu tehnicile moderne de marketing prin fraieritul clientului credul, am căzut și eu în aceeași plasă cu mai mulți comentatori din onlain, criticând cu jumătate de tweet noul look de toamnă al vechiului baton de ciocolată simplă cu ROM.
    Prietenii știu că nu sunt un fan al companiilor care realizează reclame, care fac profit din lămuritul cumpărătorului că numai lamele acelea scumpe te bărbieresc cel mai bine, că “noua” formulă cu detergent de vase cu extract de nufăr de Nil curăță cel mai bine zoaiele de pe farfuriile unsuroase. Eram suficient de detașat ca să accept rolul de prost uituc, de dragul jocului mass-media în care eu primesc un program TV ca vai de el, ca să nu zic de căcat, contra a câteva minute de răbdare în care pretind că mă interesează produsele la care fac ei reclamă. Pentru că dacă ar fi să-mi aduc aminte, ar trebui să mă întreb dacă după vreo 20 de “noi formule magice” de Fairy descoperite la fiecare trei luni, nu cumva TIX-ul cu care spălam vasele înainte de '89 era în fapt nisip curat comunist și ca urmare ineficient.
    Trebuie să recunosc faptul că anumite reclame prezintă tehnici noi și revoluționare cum ar fi cea mai modernă metodă de făcut labă, aceea în care pui doar două picături de Cillit Bang și nu mai trebuie să freci deloc.
    Nu e greu de dedus că publicul țintă al reclamelor cu pricina nu debordează de inteligență. Nu pot să accept faptul că un inginer cu capul pe umeri se orientează pentru un anumit card bancar doar pentru că vede niște idioți la televizor care se întreabă în momente din cele mai nepotrivite: “Oare cu cine face banking cutare pițipoancă?”.
    O da, nu neg că există și descurajant de mulți cocalari care își fac filme cu telefonul mobil stând în parcare la Mall lângă mașina mult visată și pun filmul pe IuTiub să-l vadă flăcăii rămași să lucreze sfecla în satul natal, la cooperativă. Pentru firmele firoscoase de marketing, din acelea dispuse să vândă reclamă și pentru etnobotanice dacă ar fi fost cumva legale, cocalarul acela este “în target”. Și clientul nostru e stăpânu' nostru, câtă vreme are un portofel și poate fi convins că Xtra-Buzz e o mâncare ieftină și , culmea, chiar și sănătoasă.
    De la această tacită acceptare a rolului de prost de conjunctură căruia îi curg scuipați din gură pe timpul meciului de fotbal pe care doresc să-l văd până la tumbele cu pretenție de “experiment social” executate de McCann Erickson, începe să fie cam mare distanța.
    Nu mică mi-a fost mirarea când, citind astăzi o dezvăluire despre campania și “strategia” din spatele farsei nici măcar reușite cu steagul american, aflu de fapt că “obiectivul campaniei a fost un exercițiu de patriotism. Am vrut de la bun început să trezim reflexele de autoapărare ale românului și să îi dovedim că iubește țara asta.”
    Cât de idiot, cât de credul, cât de pedelist trepanat trebuie să mă considere cei de la McCann Erickson să-și închipuie că eu aș putea crede că scopul principal al reclamei NU ESTE mărirea vânzărilor la ciocolata aia cu rom ci testatul patriotismului național.
    Revenind la obiectul distracției: ciocolata aia amărâtă care a încăput pe mâna specialiștilor în vândut congelatoare eskimoșilor. Cred că în viața mea am mâncat vreo 4 ciocolăți de tipul acela, 2 înainte de '89 și 2 acum vreo 2 ani, de curiozitate. Nici înainte nu era ceva să dai cu căciula-n câini sau să-ți curgă balele după ea, cum a fost de exemplu ciocolata “Postăvarul” care se găsea ceva mai greu. Nu mai vorbesc de finețurile de ciocolăți străine cu alune, stafide și alte ingrediente de care cerul gurii mele a apucat să se bucure.
    Ciocolata aceea probabil că își câștigase un anumit segment de piață. Datorită reformelor de succesuri împlântate adânc în poporul român, vânzările or fi scăzut, probabil și datorită faptului că oamenii au început să socotească dacă nu-i iese mai ieftin și mai sănătos de-un dulce dacă fierbi acasă niscai prune pentru un magiun.
    Proprietarul mărcii, habar n-am cine e dar căruia îi doresc prosperitate, și-a zis probabil: ia să chem eu niște maeștri ai reclamelor, marketingului și vânzărilor cu orice preț. Ei vor face o chestie dom'le … ceva deștept, de românu' nu-și va mai cumpăra nici pâine ci doar batoane cu noul ROM ca să-și arate măsura patriotismului, până când vor da în diabet zaharat, moment în care vom scoate varianta “noul ROM dietetic și fără zahăr” și apoi cel pentru șoferi “noul ROM fără alcool ci doar cu aromă de ROM”. Proști să fie, că bani se tipăresc la o adică, atât așteaptă Isărescu.

    Domnilor de la McCann Erickson, vă asigur că există extrem de mulți români care își aleg abonamentul la telefonul mobil prin simpla comparație a ofertelor, nu pentru că nevasta lui Cerebel îi aruncă-n cap pampersul celei mici și “ne râdem pe noi”. Vă mai asigur că după ce m-au astenizat unii cu “Belvita Start”, n-am cumpărat niciodată vreun pachet de curiozitate, n-am depus niciodată bani la Piraeus Bank și nici n-am vreun imbold lăuntric pentru că văd un cuplu la masă cum le cresc deodată cercei la urechi și ceasuri la mână. “Măgura cu lapte și miere” n-am s-o iau vreodată decât de foame, nu și pentru că, mâncând-o, aș fantasma că o ung pe gagica aia (mișto, recunosc) pe țâțe cu lapte și miere.
    Vă garantez că mă enervează la culme tâmpenia de reclamă în care viitorul socru îi spune pretendentului “Cel puțin ai o mașină drăguță”. Și știți ce? Culmea e că habar n-am nici măcar ce marcă are mașina aia!
    Da, vreo câțiva maneliști s-ar putea să-și cumpere BMW dacă o să-l vadă pe Guță că se dă jos dintr-unul decapotabil, flancat de “femeile lui” pleznindu-le cizmulițele și fustele scurte de atâtea șunci și spre ciuda dușmanilor lui.
    DA, vă dau dreptate, e publicul vostru tradițional, știm că rapoartele le dați mai sus către conducere la număr de urechi împărțit la doi, dar e bine să știți că noi știm care-i adevărul.
    DA, știm că pentru voi, portofelul nu știe carte, pentru a parafraza o vorbă de duh des întâlnită între șoferi.

vineri, 17 septembrie 2010

Nu m-ai scrie-ţi cu cratime unde nu-i cazul !

N-o să scriu săptâmâna asta nici de Linux, nici de domnul ministru Nagy, nici de open-source, gripa aviară sau de împuşcatul din greşeală din Primăverii.

O să scriu despre părţile rele ale Internetului, ale comunicării “instant” făcute la repezeală care, nu-i aşa, te “scuză” că ai atins o tastă din greşeală. O să scriu despre modul “cool” în care lipsa unor câteva milioane de cuvinte citite din cărţi transformă tânăra generaţie într-un vector de răspândire a unei maladii lingvistice pe care uneori suntem dispuşi s-o trecem cu vederea din jenă, pentru că îl cunoaştem pe autorul mesajului.

Nu cred că n-aţi remarcat în poşta electronică pe care a-ţi primit-o, unele mesaje cu cratime din belşug, puse alandala, unde a dat Domnu'. De câte ori l-a-ţi corectat pe interlocutor să-i spune-ţi cum se scrie k lumea? Eu am încercat de câteva ori şi am primit răspunsuri ţâfnoase sau justificări răsuflate gen “m-am grăbit”. Te-ai grăbit, ă? Păi dacă te grăbeai, mncai nşte litee , frate, nu băgai în plus, nu?

Neocultura de SMS, de blog-uri, forum-uri şi chat-uri , complectată cu pseudocultura de HBO şi MTV şi răspândită cu viteza megabiţilor pe secundă tinde să depăşească în consum miile de pagini tipărite din biblioteci, unde nu ve-ţi găsi asemenea cuvinte jigodioase.

Antidotul împotriva acestei peste lingvistice şi modalitatea de administrare trebuie să ţină cont de condiţiile specifice şi canalele de comunicare uzitate. Zeci de emisiuni la TV, programate undeva pe la orele 4 dimineaţa, cu academicieni vorbind despre dulcea limbă ce-o vorbim nu vor face două parale.

Efect mai mare ar putea avea câteva cuvinte scrise de exemplu pe cutia de lapte a firmei care-şi începea reclama cu sloganul “Ce vacă sunt! Am uitat să mă prezint! Şi în plus, uite în ce hal am scris BE-ŢI LAPTE !”.

Sau pe o sticlă de bere: “Dacă trimiteţi trei capace, participaţi la tragerea la sorţi, dacă TRIMITE-ŢI trei capace, vă trimitem noi un manual de limba română gratuit!”.

Sau pe biletul de metrou: “Folosiţi biletul pentru 2 călătorii, nu mai FOLOSI-ŢI liniuţa de despărţire unde nu e cazul!”.

marți, 3 august 2010

"PROIECTE" ... ultima modă lingvistică !

     De-a lungul timpului, în vocabularul restrâns al românului mediatizat și-au făcut loc mai multe cuvinte care, la un moment dat, au fost în vogă. Adică trendy, ca să fiu și eu în ton cu moda.
     Imediat după revoluție, jurnaliștii, politicienii și analiștii au găsit cuvântul "erijat" și de plăcerea gâdiliturilor generate limbii de asocierea r-ului cu j-ul, l-au tocat până ce savoarea i-a dispărut, precum aroma de mentă dintr-o gumă de mestecat pe care o scuipi la primul coș de gunoi după ce-ai sleit-o de dulceață. Nu stau acum să fac inventarul tuturor acestor cuvinte dar nu pot să depășesc momentul fără să-mi aduc aminte de "realizările" tuturor celor care și-au dat seama de ceva sau de cei care vrând să depună o cerere de finanțare la o bancă sunt îndrumați să "aplice" ceva, nu știu pe ce sau cui. Eu știam că numai vopseaua se aplică sau palmele.
     Moda cu proiectele nu este foarte nouă, dar a devenit pe zi ce trece din ce în ce mai agasantă. Probabil că excesul folosirii termenului a fost forțat de procedurile U.E. prin care se frânează firoscos accesul (da, da ... am folosit corect termenul frânează) la fondurile europene, care acces nu se putea face în lipsa unui PROIECT.
     Cred că eu am rămas cantonat în accepțiunea pe care, ca studenți, îl dădeam acestui termen, PROIECT, adică niște pagini, câteva planșe, scheme, un "ozalit" (pentru cine mai are idee de ce înseamnă) care reprezentau o etapă distinctă și palpabilă a unei idei în drumul către o viitoare realizare. Un PROIECT era pe de-o parte, ceva mai mult decât o simplă idee ce poate fi expusă pe colțul unui șervețel, la o bere iar pe de altă parte mai puțin decât vreun produs finit, aflat în fazele de experimentare.
    Astăzi, cuvântul e folosit de-a valma atât pentru lucruri terminate cât și pentru vreo trăznaie care-i umblă cuiva prin cap fără nici măcar să însemne ceva practic. Astăzi, de exemplu, doamna Udrea și-a lansat "Proiectul Bucureștiul meu". Ce-i aia, n-am reușit să aflu și nici să înțeleg dar ceva mă face să cred că nici eleganța sa nu știe foarte exact. Adică e un fel de "chestie care sună bine ca slogan și merită să caști gura la ea". Mai mult, dacă bucureștenii au vreun "proiect" (cum altfel?) ce privește Bucureștiul ar putea să vină să contribuie și ei la marele proiect "Bucureștiul meu".
    Totul în România e într-un proiect continuu. Autostrăzile sunt "în proiect", legile nu scapă nici ele prea ușor din sertarele parlamentarilor de metamorfoza din "proiecte de legi" decât în măsura în care servesc vreunui "proiect" personal, toți candidații la Primărie nu sunt credibili dacă n-au, normal, "un proiect", 4 tineri care vor să facă o trupă (pe stil vechi) lucrează astăzi de fapt la "un proiect muzical", un sit web cu o temă originală este "proiectul meu", mai lipsește puțin și doi tineri nu se mai giugiulesc ci o pun pe înserate în parc de un "proiect de familie".
    Birocrația de sorginte europeană și aparența de seriozitate asociată termenului "PROIECT" dau o aură de prețiozitate oricărui lucru de care este agățat, ca o etichetă cu "95% cașmir" pusă unei banale pufoaice făcută din "blană de Săvinești". În spatele gloss-ului lingvistic se ițește în fapt adevăratul brand național, superficialitatea. Nuanța fină de improbabil din termenul "PROIECT" vine mănușă peste cazurile când cineva trebuie să câștige și din eșecuri, cum ar fi firmele de consultanță care au încasat 4.5 milioane euro pentru cele 21 de PROIECTE depuse de diverse primării din județul Brăila, pentru finanţare prin Măsura 3.2.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) din care NICI UNUL NU A FOST SELECTAT !!!. Detalii AICI.

luni, 14 iunie 2010

Dacă șeful suprem ne-o cere, am putea gâtui ceva bugetari din IT !

     Nu fac parte din categoria fazanilor care înghit pe nemestecate momelile de prost gust destinate a întărâta taberele create în România ca să aibă poporul ce face la serviciu în loc de muncă: particulari contra bugetari, medici contra pacienți, judecători contra restul lumii, maneliști contra rockeri.
     Dar când un guvern vine și cu o gură spune că va cheltui niște sute de milioane pe e-România, pasămite ca să reducă birocrația, și cu o alta spune că va tăia 25% din salariile tuturor bugetarilor, fără să reducă numărul lor, asta îmi sună a gargară cu pioneze. Nu-l acuz pe ministrul Gabriel Sandu că vrea să rezolve o problemă nerezolvabilă, doar că el săracu' nu știe asta pentru că tocmai bugetarii care ar trebui dați afară din toate ministerele dacă sistemul informatic ar funcționa cum trebuie, îi pun nisip în cutia de viteze, așa cum au făcut-o tuturor miniștrilor din IT&C de până acum.
     S-au aruncat până acum aiurea basculante de bani aiurea pe informatizarea administrației publice cu prea puține efecte vizibile.
     Eram în vizită de lucru la Ministerul Finanțelor, trimis fiind val-vârtej de ministrul Winkler să văd de ce întârzie să se publice un HG important de care depindea o acțiune a ministerului. Ca un copoi de vânătoare profesionist, am adulmecat urma documentului și-am ajuns la ultimul calculator de unde urma de miros dispăruse, trimis fiind cu poșta electronică spre publicare, la Monitorul Oficial. Pun mâna pe telefon, sun acolo și după ce sunt iarăși plimbat prin vreo 3 interioare ajung la persoana care-mi dă verdictul : “Nu l-am publicat pentru că nu se văd diacriticele bine!”.
     Cu acceptul persoanei în cauză intru în document și constat că fonturile folosite în document erau non-convenționale, TimesNewRomanR, din cele făcute în pionieratul IT și nicidecum cele oficiale. Și asta era o doar problemă minoră, restul echipamentului fiind făcut pom de Crăciun de posesor, că doar de aia ne dă statul PC, să ne ținem pozele cu nevasta de la mare și filmele downloadate cu DC++.
     Altă dată, fiind în concediu, a fost nevoie să trimit urgent un document semnat la Secretariatul Guvernului. L-am trimis semnat electronic, cu semnătură calificată, LEGAL, dar cei de-acolo m-au sunat să mă implore să nu le fac viața grea, dar ei nu servesc din astea.
     Recent, am avut ocazia să mă lovesc iar de nesimțirea unora dintre cei care s-au înmulțit pentru a ridica birocrația electronică la cotele ridicate, agreate și recomandate de UE.
     Eram acum o lună într-o agenție de stat aflată sub conducerea directă a Premierului așteptând o delegație de străini care veneau să dea cu pupila la o aplicație informatică ce-o păstoresc. Venind mai devreme, am așteptat zece minute într-un birou unde, curios din fire, m-am uitat la ce făceau doi angajați pe calculatoarele lor.
     Prima tinerică s-a chinuit supraomenește 10 minute să modifice o poză cu Paintbrush-ul, poza fiind un document scanat din grabă invers, adică tot ce era pe ecran era cu susul în jos. M-am încăpățânat să nu-i zic de unde se dă “rotate” și am așteptat să văd cât are de gând să se chinuie ștergând zone de bitmap prin copy&paste din alte zone. La final totul s-a salvat în format BMP (ca să fie documentul cât elefantul) și apoi inclus într-un .DOCX care mai avea încă vreo 12 pagini la fel și trimis printr-un mail.
     Celălalt tânăr, tolănit într-o rână, își propusese să rezolve tot ce avea de făcut în ziua aia doar cu mausul și butoanele de la maus și meniul de context, fără să atingă deloc tastatura. A deschis documente, a deschis mailul, cu greu a introdus o adresă pentru că n-avea semnul @ pe undeva ca să-l copieze, dar a deschis Internetul și a găsit undeva într-o pagină, l-a selectat cu mausul, copy din meniul click-dreapta, a mers dincolo, a făcut paste și tot așa. Ăsta e purul adevăr.
     Nu am de gând să fac generalizări. Cunosc persoane care lucrează în IT în sectorul bugetar și care sunt foarte prost plătite pentru cunoștințele și munca pe care o prestează.
     Tăierea cu 25% a tuturor salariilor din sectorul bugetar și păstrarea numărului de posturi e o prostie. Vor rămâne toți, cei care munceau oricum mult vor munci și mai mult, cei care sunt veniți pe pile și mimează munca tot nu vor munci dar vor fi și impertinenți, că acum sunt atinși la salariu.
     Nu susțin “măsura” guvernului pentru ieșirea din criză, dar dacă se va aplica, patronatele ar trebui să ceară reducerea numărului de posturi în agențiile care nu produc decât birocrație și hârțoage, iar evaluarea să nu fie făcută de conducătorul unității, pentru că vor păstra siliconatele și pilele de partid, ci evaluarea să fie făcută de firme autorizate private pe care eu, dacă aș fi patronat, aș fi dispus să le plătesc. Firmele de evaluare din Iași să facă însă evaluarea în Craiova și cele din Constanța în Oradea.
Informatizarea eficientă a administrației publice este acum o iluzie și va fi doar o pușculiță pentru cotizația la partidul aflat la putere câtă vreme există șefi corupți și angajați incompetenți dar tupeiști. Speram ca amenințarea crizei să trezească guvernanții din beția cheltuitului banului public pe false sisteme informatice care să se dovedească într-un sfârșit inutile, dar m-am înșelat.

marți, 27 aprilie 2010

Ingineriile financiare şi criza economică

    Aşa după cum o greşeală mărturisită este pe jumătate iertată, unii au extrapolat şi cred că dacă bârfim suficient de mult o problemă, s-ar putea s-o rezolvăm pe jumătate, drept pentru care toată presa dezbate câtu-i ziulica de mare diverse cestiuni, arzătoare la ordinea zilei, justiţia lui Becali, echipa lui Piţurcă, bătaia de la Mall şi oferta privind locul de veci al lui Ciuvică. Interesul deosebit pentru astfel de probleme cu deznodământ vital pentru liniştea spirituală a naţiei române şi creşterea productivităţii „muncii“ de a doua zi la serviciu pe „mess“, e moştenit probabil de pe vremea succesului de box-office al dispariţiei Elodiei şi a scandalului din budoarul Romaniţei.
    Pe lângă toate acestea, problema împrumutului de la FMI, a trecut fără să trezească prea mult interes. Actorii politici au fost destul de debusolaţi în această privinţă, neştiind cum o să iasă de fapt la final, când vom trage linia, au bălmăjit-o de n-a înţeles nimeni nimic, pornind de la prima bulă venită de la Cotroceni, „împrumutul de la FMI e ultimul lucru pe care-l va face România“, până la mai plastica viziune a „centurii de siguranţă“ sau a paraşutei în caz de picaj economic, fără să ştim dacă atunci când tragem mânerul paraşutei nu ies cumva din rucsac vreo câteva cărămizi legate bine între ele.
    Citesc o ştire şi mă minunez: din totalul banilor pe care sistemul bancar îl fâţâie prin conturi, numai vreo 2% sunt operaţiuni bancare (plăţi, încasări) legate de produse şi servicii. Restul de 98% este un soi de vapourware fiscal, operaţiuni financiare, pase cu credite şi debite, lăsatul cursului de schimb în ofsaid, speculaţii făcute de ingineri financiari şcoliţi prin firme de consultanţă cu pedigree şi evaluări de rating de ţară care încasau facturi grase şi dădeau unor ţări note mari de trecere exact înainte cu o lună ca economia lor să se proptească cu râtul în pământ.
    Nici nu e de mirare că după atâta alba-neagra cu umbre de bani fictivi lumea începuse să creadă că fişicul de bani se găsea nu sub unul, ci sub fiecare dintre cele trei pahare întoarse cu susul în jos şi că după încă câteva pase magice, din cauza vitezei de rotaţie timpul se contractă, banii se înmulţesc şi economia creşte ca aluatul de cozonac.
    OK, am înţeles oferta de nerefuzat, o să luăm împrumutul de la FMI „ca să relansăm economia“, să lăsăm lesa ceva mai lungă băncilor, ca să reia creditarea, să dăm cărbuni economiei, ca să duduie din nou. Ca inginer român priceput în toate ce mă aflu, chiar fără pregătire economică de specialitate, ceva îmi pute. Cineva încearcă să mă sugestioneze ca să cred că de mâine, odată ce băncile vor primi un balon de oxigen, se vor îngrămădi să ofere credite fabricilor de mobilă, fermelor de lapte, fabricilor de mezeluri, firmelor de informatică. Seeerioooos? Mergem să testăm? Tu ceri credit ca să-ţi iei un aparat de muls lapte şi eu cu încă zece prieteni ca să ne cumpărăm tembelizor cu plasmă să vedem OTV-ul. La vederea cui crezi tu că o să saliveze băiatul ăla de la bancă cu cravată roşie care-mi pune căţelandrul în braţe şi-mi spune că să nu-mi fac probleme că „o cumpărătură duce la alta“ ?
    Păi în primul rând, o să se uite la tine, măi „investitorule“, şi indiferent ce scrie în balanţa ta contabilă, va avea tot timpul frica să nu dai cumva faliment, pe când în noi va vedea 11 fraieri care o să muncească pe brânci să-şi plătească creditele pentru plasmă. Dacă mai punem la socoteala asta şi faptul că eu n-am auzit de nici o firmă prin Vaslui sau prin Slobozia care să producă televizoarele cu plasmă, spuneţi-mi şi mie, cum urmează reluarea creditării să relanseze economia NOASTRĂ ?
    Alte state europene aleg şi ele diferit strategia cu care încearcă să reîncălzească economia. Unele aruncă cu lopata la bănet în cazanele unor bănci, în speranţa că jarul de pe fundul cuptorului mai mocneşte şi focul va mai produce ceva abur cu care să învârtă roata economiei. Altele, precum Germania, în loc să susţină băncile să dea populaţiei credite pentru automobile, preferă să sprijine direct cetăţeanul să-şi schimbe rabla. O abordare similară ar fi putut face ai noştri şi dacă ar fi decis să încerce creditarea fiscală a microîntreprinderilor direct de către stat.
    Privită din acest punct de vedere, propunerea blondei de la turism, de stimulare a cetăţeanului să mai viziteze şi munţii de la Întorsura Buzăului, indiferent de cât de populistă apare şi indiferent de care a fost motivaţia reală, s-ar putea să aibă o eficienţă ceva mai mare în susţinerea industriei autohtone de turism.

marți, 30 martie 2010

Evenimente majore

    Luna asta avuserăm parte de tot soiul de evenimente care ne-au pigmentat existenţa însiropată de fabulospirit din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Aş începe cu panarama de la Eurovision unde am ţinut şi eu, ca tot omu', cu ţara lui. Păcat de melodia băieţilor pentru că muzica sau mesajul n-a interesat pe nimeni acolo. Un public isterizat şi hiper-excitat în mod egal la orice trăznaie se petrecea pe scenă şi nişte formaţii care s-au întrecut în smucituri, fiţe şi excentricităţi doar-doar or impresiona pe cineva. Bine, faza cu smuciturile din mădulare în loc de muzică, e deja regulă generală pe MTV. Toţi protagoniştii din clipurile muzicale se cutremură din toate încheieturile de parcă li s-ar descărca accidental în pantaloni dispozitive din acelea de curentat atacatorii. Secvenţele video tre' să fie şi ele scurte, sincronizate cu smuciturile, ca să nu apuci să vezi că madam cântăreaţa are o celulită de ţi-e mai mare dragul.
    Nu comentez cine-a câştigat la Eurovision ca să nu fiu chemat, ca Preşedintele Băsescu, să dau declaraţii pe la consiliul acela care se ocupă cu discriminările.
    Pe urmă a venit campania electorală pentru referendumul cu demiterea Preşedintelui. Oligarhi de stânga sau de dreapta, oligarhi de bine, grupuri de interese legitime şi din acelea mai puţin legitime (adică cele care au cotizat în partea adversă), o salată orientală de zvonuri, acuzaţii şi discursuri sforăitoare de ambele părţi.
    Mai către finalul campaniei, când lumea era deja plictisită, o ştire zguduie România. Aveam secetă, dar noi n-aflaserăm încă. Se găsiră repede câteva localităţi din ţară unde n-a plouat de ceva timp (deşi în alte zone turna cu găleata) şi s-au declarat rapid secetă şi zone calamitate, ca să aibă alegătorul ce comenta. Imediat veni şi ştirea bombă: "roşiile vor costa din pricina asta de 5 ori mai mult". Adică, zic eu, cum? Adică roşiile astea pe care le-aduc unii din Turcia, costă acum de 5 ori mai puţin decât vor costa aceleaşi roşiile aduse tot din Turcia dar peste vreo lună, după ce se documentează juma' din populaţie pe tema secetei şi se obişnuieşte românul cu ideea scumpirii precum ... sudorul (sic) cu scânteia!
    Exact în ziua votării, cursă de formula 3 cu obstacol viu prin jurul Casei Poporului. Obstacolul era un câine comunitar pripăşit nu se ştie cum prin zona păzită cu maximă stricteţe.
    În rest, banalităţi, s-a deschis sezonul de dat cu jula la telefoanele mobile ale ziariştilor incomozi şi impertinenţi, RedHat deschide reprezentanţă în România. Şi ce dacă? Să mai aştepte un pic, să vedem cărui ministru de IT trebuie să-i mai fac (inutil) capul calendar.
    Dar cel mai tare şi cel mai tare m-a dărâmat ştirea ce-am auzit-o la TV, cum că 80% din bacteriile din cavitatea bucală NU SE AFLĂ PE DINŢI.     E clar că omenirea a mers ani şi ani în şir într-o direcţie greşită, într-o ignoranţă totală, folosind doar periuţele care curăţă dinţii, nu şi gingiile, limba şi cerul gurii. N-am fost cel mai tare din clasă la ştiinţele naturii, de-aceea stau şi mă întreb dacă schimbările climatice, încălzirea globală, foametea din ţările africane sub-dezvoltate şi terorismul nu sunt cumva legate de această problemă a periuţelor de dinţi, atâta amar de vreme incorect proiectate.
    Un pic prea obosit să mai asiste la toate aceste evenimente majore, Octavian Paler a plecat în concediu să continue interviul cu Dumnezeu.

luni, 29 martie 2010

M-am săturat de "VEDETE" !!!

    Stau şi mă gândesc cum ar fi fost dacă pe vremea lui Michelangelo, Leonardo da Vinci, Chopin, Degas ar fi existat mass-media de astăzi, la pachet cu ziariştii şi publicul de astăzi. Probabil că am fi citit în presa vremii nu despre tabloul balerinei ci despre faptul că pictorul a fost văzut într-o seară, la cabaret, cu 2 blonde despre care se bănuieşte că i-ar fi pozat. Deşi s-ar putea să mă înşel. Cred că nici acest articol n-ar fi fost pe prima pagină, unde probabil că ar fi tronat unul despre feciorul starostelui măcelarilor din Paris care, beat mangă fiind şi supărat că nevastă-sa cu care s-a însurat acu' 4 luni a băgat divorţ, a căzut în Sena cu ultimul model de caleaşcă 4x4 cai, tracţiune integrală, ABS+EBD.
    Nu m-ar fi deranjat dacă în emisiunile de sport comentatorii ar fi vorbit minute în şir despre golul pe care l-a dat Chivu în ultimul meci. Şi asta pentru că nu mă uit la astfel de emisiuni, eu suferind de mic de frigiditate microbistă. Dar nu poate să nu-mi sară ţandăra când pe nu ştiu câte canale de televiziune şi-n mult mai multe fiţuici tipărite, ştirea de care nu scap e ce gagică mişto şi-a tras Chivu şi cum vor ei ca relaţia lor să fie ferită de ochii presei. Care Chivu fusese prieten până de curând cu actuala nevastă a altei mari vedete (şi asta mulţumită numelui lu' tac'su, că el nu impresionează nici măcar un cuplu de câini maidanezi) care nevastă tomnai acu' băgă divorţ, după cum vă zisei mai sus.
    Mi-a mers la inimă când acum ceva timp, o prezentatoare de ştiri de prin USA, conştientă fiind că-şi bagă picioarele în ea de slujbă, a refuzat să mai citească pe post cele mai "hot" ştiri despre cum s-a îmbrăcat Paris Hilton a doua zi când a ieşit de la pârnaie.
    Mult huliţi şi urâţi moguli de presă şi mult prea rafinaţi redactori de ştiri! Vă anunţ oficial că nu mă interesează dacă se împacă sau nu cele două "Andrele" şi nici ce-au purtat la ultima întâlnire, mă lasă rece ce fac Chivu şi Mutu în afara terenului de fotbal (anunţaţi-mă totuşi dacă vreunul din ei descoperă ceva nou studiind genomul uman în timpul liber din cantonament). Cotarla Bahmuţencei sau cotoiul al cărui sentimente au fost rănite pentru ca n-a intrat în clipul făuritoarei de imagine a PRM-ului mă pasionează la fel de mult precum bolile venerice ale meduzelor din Triunghiul Bermudelor. Aş spune că nu mă interesează deloc faptul că Nicoleta Luciu a slăbit 4 kg şi-a leşinat, dar n-o fac din două motive: 1) pentru că cei care mă cunosc nu m-ar crede şi 2) pentru că nu am de gând să primesc pe mail invitaţii pentru participare la următorul gay-fest. Totuşi ... ştirile cu Luciu puteţi să le lăsaţi dacă au poze, măcar ea face ce se pricepe mai bine, dotările sunt naturale şi nu încearcă să facă politică cu ele.
    Puteţi să publicaţi şi ştirile despre odrasla prezidenţială şi guzgănelul rozaliu junior, nu că m-ar interesa vreo milisecundă pe unde se dau cu skijet-ul şi pe banii foşti publici ai cărui socru (mare sau mic) se giugiulesc, dar dau o imagine mult mai naturală a mocirlei politicii româneşti şi a mult prea decăzutei societăţi de fiţoşi care ne sunt serviţi pe post de entărteinment. O neo-protipendadă care abundă de pseudo-vedete al căror unic merit e că au părinţi ce au ridicat capitalismul românesc pe noi culmi pornind de la cumpăratul drepturilor de litigiu pentru retrocedări.
    Într-o societate în care interesul audienţei este erectil cu predilecţie la informaţiile privind giumbuşlucurile pe care le fac pe toboganul cu apă fotbaliştii noştri în cantonament în Austria devine aproape pardonabil şi gestul unui Andrei Pleşu ce înclină să rămână în memoria votantului mai degrabă ca autor de constituţii revizuite pentru republici prezidenţiale decât ca autor de documentaţii privind îngerii.
    Conştiente de ce înseamnă raportul semnal/zgomot, trusturile media oferă cu generozitate doar zgomot până la saţietate unui public avid de cunoaştere (mai ales de informaţii gen "cu cine şi-a tras-o ieri nu'ş ce fostă fată de la A.S.I.A."), public pe care-l recunoşti imediat pe stradă pentru că poartă ochelari de soare pe înserat şi bluetooth-ul în ureche la Multiplex. La adăpostul hărmălaiei mondene băieţii întreprinzători schimbă iarăşi bordurile, papă bani pe consultanţe uitate prin dulapuri şi proiecte neapărat necesare cum ar fi întocmirea hărţii de zgomot a capitalei şi ridică betoane prin fostele parcuri contribuind şi ei la coborârea cu 4 ani (trebuia să fie o compensaţie) a mediei de viaţă a bucureştenilor.

The show must really go on?

luni, 22 martie 2010

Voulez vous français avec moi (ce soir) ?

    Iată că începu şi summit-ul , oups ... excuse moi, sommet-ul francofoniei, ocazie cu care şoferii vor ara prin coclaurii Bucureştiului în căutare de rute ocolitoare dând mărunt din buze cu vagi aluzii la timpurile din pruncia d-lui Videanu. A propos de “sommet” , aştept cu satisfacţie prima întâlnire la vârf a ţărilor cu ieşire la Marea Neagră să văd dacă ziarele o să vorbească despre “balşoi guleai”-ul Mării Negre.
    Lăsând gluma la o parte, am un mare respect pentru cultura şi limba franceză şi parcă şi azi îmi vine să intru în pământ de ruşine că în vremea liceului am fost prins că am dublat numerotaţia paginilor manualului meu de limba franceză “în clar” cu creionul, “soa'san'onz” ... “soa'san'duz”.
    Acum, între noi fie vorba, să sperăm că invitaţii sommet-ului n-o să înceapă să se preumble singuri de capul lor prin Bucureşti, să asculte pe la radio sau tv-uri, că la anul s-ar putea să ne recomande organizarea unui summit al americanofoniei.
    Acum vă zic bye-bye, că după ce mergem la shopping la cash&carry am oră de fitness iar deseară, în loc să mă uit la talk-show-ul ăla în prime-time care nu mai face rating, o să intru pe un chat room cu un coleg care e broker şi mi-a zis că la ei la office, la un meeting, un manager de PiiiAaahR le-a zis că a apărut pe net un ad cu un link ca să aplici un form on-line pentru un job cool la o bancă cu brand şi dacă după un training la marketing devii dealer şi ai un trend ascendent îţi oferă un discount, party-uri în weekend şi team-building la Sinaia cu hostess-uri topless. Wooooooow .... timeout.

(scris în septembrie 2006, la al XI-lea Sommet francofon din Bucureşti, publicat în eWeek)

vineri, 19 martie 2010

La iarbă verde de 1 Mai

    Bună idee a avut naşu' Pandelică să ieşim la iarbă verde de 1 mai. A sunat adunarea şi-a venit toată gaşca, şi nea Relu cu familia, văru' Dinu din Galaţi cu cumnaţii lui, băieţi prima-ntâi.
    Am încins focul, am pus fripturile pe jar şi-am tras o duşcă. După ce-am închis cercul polar de vreo 3 ori, Sandu a scos din portbagaj mingea de fotbal ca să mai facem şi ceva mişcare. De obicei tragem o partidă pe cinste, îi batem pe gălăţeni de le merg fulgii, asta dacă nu vine cumva şi Dudu, care a jucat în B în tinereţe.
    Soţiile şi copiii s-au pus pe margine să facă galerie, doctoru' a luat fluierul, că el face pe arbitrul şi ne-a chemat la mijlocul terenului:
- Ei, F.C. Brăila contra Oţelu' Galaţi, ca de obicei ?
Cuscru' n-avu ce face şi urlă de pe margine:
- Nu băi, că ne-am săturat, hai să alegem alte echipe, să fim în ton cu evenimentele. Hai să jucăm "Ai lu' Băsescu" contra "Celor 322", n-ar fi haios ?
- Tareeee, tareeee ... beton ... noi vrem să fim ăia din parlament ... strigară unii, noi suntem cu marinaruuu', să vină Elena Udrea cu noi, se excitară inutil ceilalţi.
    Zis şi făcut, echipele şi-au ales terenurile ca în politică, unii pe stânga, cum priveai din pădure, alţii pe dreapta. Curtea constituţională, adică doctorul, a fluierat începutul partidei.
    "Ai lu' Băse" au făcut rapid prima intercepţie, au driblat rapid şi au ajuns cu mingea-n careul ălora de stânga. Portarul nostru poreclit "Geoană" ieşi furtunos dar cam crăcănat şi primeşte primul gol printre picioare. Mare bucurie în tabăra lui Băsescu, copiii lor au intrat repede în rol şi urlau bucuroşi "Băse e cool", "Pros-tă-na-cu', pros-tă-na-cu'", femeile noastre aruncau pe teren cu cutiile goale de bere strigându-i lui Pandele "Ia de-aci, beţivanule ... nu te mai du la Golden Blitz".
    "Curtea constituţională" pune mingea la centru şi fluieră din nou. "Patriciu" nostru se înfurie, ia mingea pe cont propriu şi avansează periculos, nici un pedist de-al lor n-avea curaj să-l atace, văzând ce matahală e. În faţa careului, nea Tache, contabil la firma lui nea Pandele, om liniştit dealtfel de când a ieşit la pensie, a vrut să-l joace pe Stolojan şi-a zis că stă în apărare, iese eroic în faţa lui "Patriciu" şi roşu la faţă şi gâtuit de emoţie îi urlă în faţă un "Oligarhuleeeeeeee" şi se aruncă cu burta pe minge la picioarele lui. Doctorul fluieră oprirea meciului, Relu care fiind mai mic de înălţime îl juca pe Boc, începe să urle "Animalelor ... patrulaterul negru, v-aţi bătut joc de noi, sunteţi ilegitimi". De pe margine femeile urlau "Huuuooo, huuuooo, 321-322 v-aţi bătut joc de noi".
    Doctorul vrea să intre şi el în jocul politic şi-i arată cartonaşul roşu lui "Patriciu".
- Nu se poate, strigă "Vadim", în realitate noi l-am suspendat pe Băsescu şi nu invers. Aici a fost problema, zic eu, când doctorul a crezut că ţine gluma şi îi arată cartonaşul roşu şi lui nea Pandele, care era singurul chel de pe-acolo.
    De-aci încolo s-a rupt filmul : soacra lui Pandele a început să plângă şi printre sughiţuri nu mai putea zice decât "Securiştilor ... hîîî, hîîî, ... criptocomuniştilor, axa răului ... hîîî, hîîî, mi-aţi mâncat zilele", Relu sare să-i tragă un cap în gură "Patriciului" şi fiind cam ameţit se împiedică şi cade cu nasul în genuchiul matahalei. Cu botul plin de sânge Relu se ridică de jos şi începe să plângă, Pandele se repede la grătar să ia cheia franceză şi butelia îi pică peste mână şi-i rupe două degete. Vecinii de la 6 care jucau volei vin să vadă ce-i. Femeile umflate de plâns le explică cum "Patriciu" i-a tras un genuchi în gură lui "Boc" şi i-a rupt mâna Preşedintelui. A ieşit o cafteală generală, s-au spart toate sticlele de bere, câinii furau veseli cârnaţii şi fripturile de pe feţele de masă răvăşite prin poiană. Sanda, care avusese nefericita idee să se facă blondă cu 2 zile înainte, s-a trezit că nevasta lui Pandelică îi trânteşte-n cap maioneza şi-i aruncă printre dinţi un "Curva dracului, ce consiliai tu seara acolo pe la Cotroceni?".
    Când a fost să plecăm seara acasă, noi ăştia din parlament, a trebuit să dăm la pompe. Copiii "lu' Băsescu" ne-au dezumflat pe tăcute în timpul caftelii roţile.
    Una peste alta a fost o ieşire de pomină. A doua zi, naşu' Pandelică şi-a pus mâna-n ghips şi râdea mânzeşte glumind cu doctorii: "Bine că n-am nimic la coloană, că n-aveam bani să mă duc în Austria". Naşa ne-a dat telefon şi ne-a zis că dacă sprijinim sistemul ticăloşit să nu care cumva să îndrăznim să venim în vizită la ei dar şi noi ne ducem mâine să-i trântim în faţa casei setul de farfurii, n-avem nevoie de pomană de la oligarhi şi să le strigăm în faţă :
"NE VEDEM LA REFERENDUM , JIGODIILOR" !!!

Soluţia ieşirii din criză, PUBLICITATEA!

   Târg de slujbe în Bucureşti. Adică de job-uri, ca să priceapă şi juniorii. Feţe de oameni îngrijoraţi de viitorul lor, în căutarea unui loc de muncă. O fată într-un interviu televizat, dă grai visurilor ei ascunse: “Aş prefera un loc în domeniul publicitar”. În alt interviu, pe post de success-story, o domnişoară ce se dovedeşte a fi cu dare de mână, plăteşte cu 50.000 € pe lună panouri publicitare în miezul capitalei cu mesajul “Angajaţi-o pe Cutărica! E beton în lansări de produse!”. Dintr-un interviu cu ea, aflăm că e fost “creierul” lansării în România a unor smacuri de înfrumuseţare şi subit devine modelul profesional a zeci de tineri.
   Am stat un pic, am gândit profund şi-am fugit, precum Socrate, din baie, (doar că eu cu pantalonii-n vine) ca să luminez românul cu soluţia ieşirii din criză : PUBLICITATEA , BINEÎNŢELES !!!
   Evident, nu mai e trendy să lucrezi în electronica industrială, e naşpa să te mânjeşti de vaselină atunci când pui în funcţiune un sistem de automatizare al unei linii de producţie de biscuiţi, e mult mai cool să pipăi mausul în faţa unui calculator şi să faci spoturi de promovare la biscuiţii aduşi cu tir-ul din Turcia, unde grâul e mai grâu şi laptele mai lapte şi zahărul mai dulce decât ăla pe care noi îl făceam ca proştii, fără să avem habar de ISO-uri, la Ianca.
   Golită de visuri şi planuri pe termen lung, generaţia speranţei pensiilor noastre visează un loc de muncă la o multinaţională care să-i ducă în week-end la team-building la Sinaia unde să se hârjonească cu ATV-ul pe imaş până la terenul de paint-ball. Şi poţi să-i contrazici? Când spectrul şomajului îi face pe francezii din domeniul telecom să-şi pună capăt zilelor şi criza economică topeşte unora agoniseala de-o viaţă precum soarele cuburile de gheaţă scăpate pe nisipul fierbinte, cu greu mai poţi ţine cuiva lecţii de “dezvoltare durabilă” şi de “Azi la CEC un leu depui, mâine el va face pui”.
   Dacă stai bine şi te gândeşti, se zice că publicitatea e sufletul comerţului şi, nu-i aşa, comerţul e o componentă importantă a economiei, nu? Ştim şi noi, de pomană produci cărămizi dacă n-ai pe cineva priceput să ţi le vândă! Totul funcţionează câtă vreme există un balans rezonabil între cât produci TU ca naţiune şi cât comerţ faci cu produsele altora.
   Pentru că in extremis, ai putea ajunge ca o ţară întreagă să lucreze în două mari sectoare, cel bugetar şi cel al publicităţii. Nu ştiu dacă Ştefan cel Mare şi-ar fi închipuit că “urmaşii, urmaşilor voştri” ar putea ajunge ca într-o zi să lucreze în majoritatea lor în lungul lanţ al industriei vârâtului pe gât al produselor pe care nu le produc ei.
   Cu trecerea timpului, tot mai mulţi români, sub hipnoză mediatică sunt îndemnaţi să asculte Radio ZU cu speranţa ca el, radio-ul, să-i plătească ratele la bancă, caută în magazin care-i punga cu chips-uri mai grea, aceea cu bani, care cumpără bilete la SuperBingo, pentru că, la naiba, cu aceeaşi bani poţi să cumperi doar o pâine, care lipesc colantele cu Maggi la ferestre şi apoi stau cu coatele pe pervaz să pândească maşina cu premii, care sunt îndemnaţi să arunce vechiul aparat de bărbierit cu 3 lame şi să-l ia pe cel nou, cu 4 lame şi vibrator încorporat pentru că şi Roger Federer are unu' şi normal că de-aia a ajuns aşa bogat (între noi fie vorba nu ştiu cum de-am reuşit să mă bărbieresc 30 de ani cu vechile lame, alea care nu aveau alunecarea cu “30% mai uşoară”). Femeile sunt îndemnate să se “răsfeţe cu noul detergent“ spălând izmene şi ciorapi, în timp ce li se induce îndoiala că n-au avut succes pentru că nu aveau părul umflat în volum cu 40% de la “noul şampon” pe care “îl merită”, şampon cu perle, cu lămâie, păstârnac, păstăi verzi, cu brusture sau căcăreze de oaie australiană. Dinţii care ţin, trebuie neapărat spălaţi cu pastă de dinţi cu siliciu cu particule 3D şi peria de 360o şi cu vibraţii supersonice, ăia care nu ţin, trebuie musai lipiţi cu pastă de dinţi Cutarega.
   Românilor li se reproşează că pierd toată ziua la toaletă, în loc să cumpere hapuri ca să aibă timp să “stea la taclale” cu noul abonament de mobil, să-şi downloadeze ring-tonuri pentru noul telefon, să pună poze pe noul cont de la Hi5 şi să se culturalizeze holbând ochii la noul film “Inimă de ţigancă” şi noua emisiune “Duelul blondelor”, unde ? Normal, la noul televizor cu sunet surround, nu ca la vechiul cinematograf.
   În timpul ăsta, vechiul cinematograf s-a transformat în sală de bingo, nimeni nu mai strânge şuruburile la vechea calea ferată, oraşul Slănic Moldova moare economic pentru că nimeni nu mai ştie (nu mai vrea, nu mai poate) să sudeze nişte întărituri la vechiul pod, nimeni nu mai bate piatra în pământ să facă şosele, fiii celor care au construit Transfăgărăşanul cumpără know-how de la o firmă din Portugalia ca să scormonească în pământ pentru ca să facă un amărât de pasaj la Băneasa.
   Nimeni nu mai culege merele pentru că "e greu", importăm roşii din Turcia, din acelea tari din care muşti ca din castraveţi şi ţi se zice că aşa-i modern, nu să-ţi curgă zeama în barbă, în curând vom consuma probabil şi magiun de prune bio din Albania şi ne vom delecta cu noua mămaligă instant de la italieni, botezată savant "Polenta d'oro".
   De anul viitor trebuie să începem să plătim tranşele de la FMI pentru miliardele de EURO cu care ne-am îndatorat. Cine ştie, poate cumpărăm suficient de multe prafuri cu gust de ciorbă de pui şi găsim în ele multe bancnote.
   Cu toate acestea, să nu credeţi că m-am contrazis! Am în continuare dreptate! Soluţia ieşirii din criză ESTE PUBLICITATEA !!! Cu menţiunea că nu e vorba de ieşirea NOASTRĂ din criza economică ci … a ALTORA !
   Criza românilor NU ESTE ECONOMICĂ şi nu este de ieri, de alaltăieri. Economic nu ne simţim bine pentru că suntem mult prea dependenţi de economia globală şi suntem ca pruncul care tuşeşte tabagic pentru că maică'sa fumează. Criza românilor este morală, politică, de ieri dusă la apogeu. Prea mulţi români suferă pentru orgoliile a prea puţini politicieni şi nu cred că publicitatea electorală ajută în cazul ăsta.

miercuri, 17 martie 2010

Să râgâiţi bine !

    Mai mulţi dintre cei care-şi dau cu părerea astăzi despre metodele concrete pentru scoaterea României din criza economică au pus iarăşi pe tapet prostia cu stimularea consumului cu orice preţ.
    Metoda lansată aşa, la general, este evident o tâmpenie. Eu dacă iau o bâtă de baseball şi m-apuc să măsor cu ea într-o noapte toate parbrizele maşinilor dintr-o parcare, probabil că ar trebuie să fiu felicitat, pentru că am stimulat consumul. Fabricile de parbrize lucrează (nasol e că nu lucrează în ele muncitori români), service-urile auto au şi ele de lucru, plătesc impozite, CAS, TVA ... nu?
    Nu orice tip de producţie este şi ea aducătoare de bunăstare, cu excepţia cazului când produsul este destinat ŞI altor pieţe. Adică nu văd cum o investiţie într-o fabrică de producţie a gumei de mestecat poate scoate România din criză. Îi poate face eventual pe mai mulţi români să facă febră musculară la fălci, pe marele investitor probabil îl face fericit profitul şi BMW-ul pe care-l cumpără, adică în ultimă instanţă facem şi-un neamţ fericit iar noi per global rămânem DOAR cu satisfacţia că în final le pute gura la din ce în ce mai puţini români.
    De fiecare dată când vine câte-un investitor din ăsta se aşteaptă ca toate autorităţile să cadă-n cur de extaz şi să le ofere facilităţi care mai de care.
    Adică nu m-ar mira să citeşti la un moment dat în ziare un articol de genul :
Whatever Cola face investiţii solide în România
Ieri a sosit în România vicepreşedintele pe Europa a unei noi mari companii internaţionale, Whatever Cola, care intenţionează să deschidă o nouă fabrică de producţie şi un centru de studii şi cercetări în România privind băutul WCola. Bineînţeles, firma are de gând ca în contrapartidă cu marile investiţii pe care le va face în ţara noastră, să solicite şi ea din partea guvernului câteva mici facilităţi:
  • scutire de la plata T.V.A. pentru băutura răcoritoare;
  • garanţii din partea guvernului că la toate reuniunile oficiale se va consuma Whatever-Cola;
  • cursuri de formare a băutorilor profesionişti de Whatever-Cola în şcoli, grădiniţe şi licee;
  • fonduri de la Ministerul Muncii pentru cursuri de recalificare în meseria de marketeri de Whatever-Cola;
  • 1000 de metri pătraţi în primul an pentru birourile firmei, dacă s-ar putea chiar în locul Teatrului Naţional;
  • autorizarea ca Hotel Intercontinental să fie deghizat într-o mare sticlă de Whatever-Cola;
  • un spaţiu de emisie pe televiziunile naţionale de minim 2 ore zilnic în prime-time pentru emisiunea "Whatever-Cola , nesecat izvor de sănătate";
  • campanii sponsorizate din fonduri guvernamentale în mass-media pentru a combate ideea că râgâitul în public ar constitui o mârlănie, ba dimpotrivă, prin relaxarea şi declicul psihic pe care-l produce este o binefacere, studiile recente arătând că "miracolul japonez" s-a bazat în esenţă pe acest obicei stimulator de PIB care a fost pe nedrept condamnat în trecut de conducerea opresivă a comuniştilor;
  • o susţinere din partea Bisericii Ortodoxe Române prin promovarea ideii că obiceiul împărtăşaniei cu vin este depăşit, s-au petrecut multe accidente datorate alcoolului consumat la pomeni drept care se recomandă înlocuirea tradiţionalului vin de împărtăşanie cu "Cola de împărtăşanie"
    Whatever Cola va angaja în noua fabrică aproximativ 120 de romani şi va face o primă investiţie de mare calibru prin aducerea în România a peste 40 de milioane de PET-uri pentru o primă campanie numită "Un român cu două sticle de plastic goale în casă e un român de două ori fericit".
    Centrul de cercetare are deja în studiu o primă temă cu iz istoric. Din scrierile cronicarilor, se pare că Ştefan cel Mare şi oştenii lui aveau obiceiul să consume înainte de marile bătălii un amestec secret de flori de soc, măceşe, miere, apă de izvor, copite de taur şi mult colorant violet (celebrul albastru de Voroneţ) adus de hăt departe, tocmai din Spania, toate lăsate să fermenteze 40 de zile.
    Această băutură energizantă, considerată a fi strămoşul Colei din zilele noastre, a constituit una dintre armele secrete ale românilor în luptele cu turcii. Manuscrise descoperite recent în Antalia arătau ca turcii aveau coşmaruri şi nu puteau dormi noaptea dinaintea bătăliei din cauza râgâiturilor înfricoşătoare care veneau din tabăra românilor şi care, amplificate cu ecou de văi şi munţi, aduceau a semnale de împerechere ale urşilor bruni după o lungă perioadă de abstinenţă.
    Eu unul sunt deosebit de încântat de această mare favoare care ni se face nouă românilor şi sper că nici dumneavoastră nu sunteţi din aceia care se opun progresului şi care scriu noaptea cu spray pe pereţi "Nu ne vindem ţara".
   Aşa că voi închina în cinstea acestei victorii o stacană de Whatever-Cola şi .... wwwggggghhhhhhoooorrrrrraaaaahhhhhhh ... vă urez tradiţionalul "Să râgâiţi bine" !!!

marți, 16 martie 2010

Cum să creşti PIB-ul (altora) cultivând etnobotanice virtuale

      Dorin, colegul meu de serviciu, este un tip foarte ordonat şi studios. În maşină, de acasă la serviciu şi invers, ascultă audio-book-uri despre criza financiară,  managementul proiectelor şi multe altele. Uneori le mai cumpără şi în format clasic, pe hârtie, de aceea am făcut ochii mari când am văzut la el pe masă ultimele trei cărticele din seria “for dummies”, “Facebook”, “MySpace” şi “Twitter for dummies”.
      Hai, dă-o naibii, am zis eu, ce naiba poţi scrie într-o carte de 240 pagini despre Twitter, asta e un soi de teoria chibritului, un soi de cursuri despre cum să înghesuim un mesaj în 140 caractere. Bine, unii chiar că au nevoie de instruire, că am mai primit mesaje de 2 pagini din care n-am înţeles mai nimic.
      Văzând isteria mereu crescândă în domeniu, mai ales şi după  ce Google mi-a aruncat în poală noua sa jucărie, Buzz, mi-am zis că poate, totuşi, ar trebui să le mai dau o şansă reţelelor astea sociale, poate n-am fost eu prea atent, poate totuşi folosesc la ceva.
      Tot aveam eu de gând să încerc promovarea următorului concert Mozart ROCKS – 2010, pe 12 aprilie , hai, zic, să văd dacă vorba pe net se duce mai repede decât pe afiş.
      După  ce m-am căznit vreo câteva minute să-mi aduc aminte parola contului de Facebook pe care mi l-am făcut de curiozitate acum vreun an (era 1234, slavă Domnului că am absolvit cursuri de criptografie avansată!) m-am aruncat în universul celor peste 400 de milioane de utilizatori activi, pe care peste 100 milioane îl accesează folosind divaisuri mobile, în care peste 60 de milioane postează zilnic câte ceva, în care utilizatorul mediu petrece zilnic câte 55 minute.
      Prima surpriză a fost aceea că, după ce m-am chinuit cu nişte dialoguri în care Facebook-ul zicea că vrea să afle care dintre oamenii cu care am corespondat prin Gmail au deja conturi la ei, după ce am bifat persoanele pe care le cunoşteam, în final băieţii au trimis mail de cerere prietenie la TOATE CELE 850 DE ADRESE DE MAIL, de la Năstase la Crin Antonescu, de la Dan Grigore la Dumitru Prunariu. Meserie ... Şi ieri am auzit că au trimis o a doua şarjă, ca să fie siguri că mă înjură suficienţi oameni.
      În câteva zile, aveam vreo câteva zeci de prieteni. Cool, mi-am spus. Pe urmă cutia poştală a început să-mi fie inundată de zeci de mesaje. Cineva găsise nuş' ce motănel rătăcit în ograda lui virtuală şi se oferea să mi-l paseze. M-am uitat la expeditor, persoană importantă, nu spui cine, ş-am zis să fiu amabil. Naiba m-a pus? În câteva zile se strânseseră în bătătura virtuală capre, tăuraşi, pisicuţe, cotarle, răsaduri de pătrunjel, de lămâiţă, coada şoricelului. Am întrebat un expert, ce naiba fac eu cu toate astea? Păi, le plantezi (virtual), ai grijă pe urmă să le uzi (virtual), inviţi prietenii în grădina virtuală, te lauzi cu răsadurile, dai şi la alţii. Când am auzit că există şi cadouri virtuale pe care trebuie să dai bani reali să le poţi trimite, am rămas mut.
      Tare de tot, mi-am spus. Probabil că de-aia ne înghesuiau ăia de la UE să facem strategia de broadband, ca să aibă şi tuşa Veta de la Cireşu' broadband, să steie câtu-i ziulica de mare să ude (virtual) răsadurile de cestârlapiţă, în timp ce grădina din spatele casei rămâne pârlog. Asta cu udatu' virtual dă bine la biznis, doar că la biznisul altora, atâta vreme cât routerele nu sunt produse la Tehnoton Iaşi, uaiărlesu nu e produs la IPRS Băneasa, care produce acum apartamente cu sufrageria cu vedere la pădure şi eu mănânc roşii din Turcia din care muşc ca din măr, cu mare băgare de seamă, să nu-mi smintesc plombele.
      După  ce am găsit modalitatea în care să opresc exodul (virtual) de animale şi răsaduri exotice spre pagina mea, m-am procopsit cu altele. Zilnic mă pocneau cu perne de puf câteva gagici cu ameninţarea că dacă nu ripostez în 24 de ore sunt un iepuraş fricos. Nu sunt violent din fire, însă judecând după pozele unora ce m-au provocat, m-aş fi aruncat în luptă dreaptă dacă nu m-aş fi prins din vreme că faptele mele de glorie sunt afişate public la loc de cinste taman pe wall-ul meu, la care are acces şi altcineva şi n-am vrut să risc să dorm împărţind preşul cu câinele.
      O sublimă fereastră a cunoaşterii mi s-a deschis apoi, aflam despre nu ştiu ce prieten că dacă ar fi jucat în filme, ar fi primit rolul lui Darth Vader, despre altul că e compatibil cu Lisabona, că poziţia lui preferată de sex este “caiac-canoe”, că îl reprezintă cutare personaj din desene animate, băutura Daiquiri-lemon ar fi fost creată doar pentru el, animalul lui de casă este porcul de Guineea, locul lui de vacanţă e în Malibu şi maşina care i-ar veni mănuşă ar fi BMW-ul. Apropos, chiar am auzit că BMW ar rechema mii de maşini în service la verificare pentru că s-a constatat că, probabil din cauza unor defecte ale geamurilor, şoferii de BMW conduc de parcă n-ar vedea pe ceilalţi participanţi în trafic şi au impresia că sunt singuri pe şosea.
      Fir'aş  al naibii, bă, cum se face că nu vezi pe nimeni că e frate de cruce cu cheia de 14, compatibil cu strungul şi raboteza, că animalul lui de casă predestinat e găina care face ouă din alea cu zero în faţă şi gemul lui preferat e ăla din prune brumării de la Întorsura Buzăului.
      Pe urmă “am realizat că” (mă calcă pe nervi înlocuitorul preţios, forţat modernizat al demodatului “mi-am dat seama că” care a ajuns “de mare porc”, căzând astfel în desuetitudine) la o creştere de la 150 milioane utilizatori de Facebook în ianuarie 2009, până la peste 400 milioane de portofele care pot fi deschise azi, e o ditamai tarla de marketing. Care se amăgeşte în continuare crezând că sloganul “Consumă, consumă, fire-ai al draq, că dacă nu, nu contezi pentru noi !”, ar putea să ne scoată din criza financiară.

Dulcea robie a tubului catodic

     Acum câţiva ani, din greşeală, am apucat să urmăresc pentru prima dată o bucată din emisiunea TV de mare succes “Batem palma”. Doi tineri timoraţi erau încurajaţi frenetic de o mulţime isterizată “să lase cutia şi să ia poarta numărul 3”. Au lăsat cutia şi-au pierdut un Nissan, erau cât pe ce să câştige nişte covoare, au refuzat apoi suma de 10 milioane şi ... n-am mai avut răbdare să văd ce era în spatele uşii cu numărul 3.
     Adrenalină, emoţii, vise năruite într-o clipită, audienţă crescută pe spatele speranţelor unor oameni şi pe apetitul pentru senzaţional a câtorva zeci de mii care se uită jinduind "pe sticlă" sperând că într-o zi să fie ei puşi în situaţia să aleagă ei poarta numărul N.
     Pe alt canal, o babă un contribuabil în vârstă (nu ştiu dacă era dedulcită la pensie "nesimţită") era cât pe ce să dea ortu' popii în direct  la "Surprize, surprize" pentru a da satisfacţie miilor de telespectatori lăcrămând, cu inima muiată de romantizm ieftin. Pe vremuri, audienţa din acest target (le am cu termenii ăştia, nu?) alerga grăbită la poartă să vadă cum “trece mortu'”, dar acum s-a modernizat, foloseşte telecomanda.
     De fapt obiectivul emisiunii nu era facerea de bine (care, ştim cu toţii cum se zice în popor, că e un soi de "dragoste" ;-) de mamă) ci creşterea audienţei, pentru mărirea punctului la spoturile de publicitate în care, un individ exoftalmic fuge cu sacul după nişte bani într-o cuşcă cu ventilator.
    Mai recent, o reclamă la o cafea este cel puţin (vorba care-i place lui Badea) halucinantă! Un cap de familie peste mai multe fete ("Oooooh ... fetele astea") are plăcuta surpriză să dea bot în bot cu şalăul uneia dintre fetele lui care, după ce că îşi face apariţia în chiloţi din dormitorul fiică-si la acea oră matinală, mai are şi tupeul să-i ia ceaşca de cafea din mână şi îi face ştrengăreşte cu ochiul. Mai lipseşte puţin să-i facă şi un compliment de genul: "Habar n-ai ce opt-uri face fiică-ta!". Maică-sa fetei (care fată apare radiind de fericire din spatele şalăului) vine şi plasează (evident invidioasă)  o altă remarcă: "Ce-i iubitule? Întotdeauna ţi-ai dorit un fiu, nu?". Mda, da ... ăsta era sigur visul lui, să găsească pe unu' în dormitorul fiică-si, care-i bea cafeaua în timp ce se şterge dezinvolt cu perdeaua pe ... pe undeva.
    Hipnotizatul din faţa tubului catodic stă în frigul din apartament dar "se răsfaţă" cu o bere, musai răcoritoare, trăieşte intens dramele sau bucuriile din telenovela cutare, care-i hrăneşte iluziile şi-i oferă subconştientului său un surogat de viaţă paralelă civilizată, în locul coşmarului zilnic din autobuzul care horcăie muribund târâindu-se printre gropile din oraş. El nu mai citeşte cărţi ci doar reversul capacelor de la sticle dar visează că într-o zi ar putea fi el acela care-şi sparge dantura cu bobul de aur din cafea, cel pe care tăbară excitate femeile în lift amuşinând după nu ştiu ce deodorant, cel care-i dă ultimul răspuns corect lui nenea Ianţu. În baie, nevastă-sa se dă şi ea cu puţină cremă anti-rid, pentru că a aflat "că merită", şi-i pregăteşte apoi soţului pentru "de dimineaţă" un “senviş” cu margarină bogată în Omega-3. Fără salam săsesc, pentru că mai au încă restanţe la întreţinere.