marți, 30 martie 2010

Evenimente majore

    Luna asta avuserăm parte de tot soiul de evenimente care ne-au pigmentat existenţa însiropată de fabulospirit din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Aş începe cu panarama de la Eurovision unde am ţinut şi eu, ca tot omu', cu ţara lui. Păcat de melodia băieţilor pentru că muzica sau mesajul n-a interesat pe nimeni acolo. Un public isterizat şi hiper-excitat în mod egal la orice trăznaie se petrecea pe scenă şi nişte formaţii care s-au întrecut în smucituri, fiţe şi excentricităţi doar-doar or impresiona pe cineva. Bine, faza cu smuciturile din mădulare în loc de muzică, e deja regulă generală pe MTV. Toţi protagoniştii din clipurile muzicale se cutremură din toate încheieturile de parcă li s-ar descărca accidental în pantaloni dispozitive din acelea de curentat atacatorii. Secvenţele video tre' să fie şi ele scurte, sincronizate cu smuciturile, ca să nu apuci să vezi că madam cântăreaţa are o celulită de ţi-e mai mare dragul.
    Nu comentez cine-a câştigat la Eurovision ca să nu fiu chemat, ca Preşedintele Băsescu, să dau declaraţii pe la consiliul acela care se ocupă cu discriminările.
    Pe urmă a venit campania electorală pentru referendumul cu demiterea Preşedintelui. Oligarhi de stânga sau de dreapta, oligarhi de bine, grupuri de interese legitime şi din acelea mai puţin legitime (adică cele care au cotizat în partea adversă), o salată orientală de zvonuri, acuzaţii şi discursuri sforăitoare de ambele părţi.
    Mai către finalul campaniei, când lumea era deja plictisită, o ştire zguduie România. Aveam secetă, dar noi n-aflaserăm încă. Se găsiră repede câteva localităţi din ţară unde n-a plouat de ceva timp (deşi în alte zone turna cu găleata) şi s-au declarat rapid secetă şi zone calamitate, ca să aibă alegătorul ce comenta. Imediat veni şi ştirea bombă: "roşiile vor costa din pricina asta de 5 ori mai mult". Adică, zic eu, cum? Adică roşiile astea pe care le-aduc unii din Turcia, costă acum de 5 ori mai puţin decât vor costa aceleaşi roşiile aduse tot din Turcia dar peste vreo lună, după ce se documentează juma' din populaţie pe tema secetei şi se obişnuieşte românul cu ideea scumpirii precum ... sudorul (sic) cu scânteia!
    Exact în ziua votării, cursă de formula 3 cu obstacol viu prin jurul Casei Poporului. Obstacolul era un câine comunitar pripăşit nu se ştie cum prin zona păzită cu maximă stricteţe.
    În rest, banalităţi, s-a deschis sezonul de dat cu jula la telefoanele mobile ale ziariştilor incomozi şi impertinenţi, RedHat deschide reprezentanţă în România. Şi ce dacă? Să mai aştepte un pic, să vedem cărui ministru de IT trebuie să-i mai fac (inutil) capul calendar.
    Dar cel mai tare şi cel mai tare m-a dărâmat ştirea ce-am auzit-o la TV, cum că 80% din bacteriile din cavitatea bucală NU SE AFLĂ PE DINŢI.     E clar că omenirea a mers ani şi ani în şir într-o direcţie greşită, într-o ignoranţă totală, folosind doar periuţele care curăţă dinţii, nu şi gingiile, limba şi cerul gurii. N-am fost cel mai tare din clasă la ştiinţele naturii, de-aceea stau şi mă întreb dacă schimbările climatice, încălzirea globală, foametea din ţările africane sub-dezvoltate şi terorismul nu sunt cumva legate de această problemă a periuţelor de dinţi, atâta amar de vreme incorect proiectate.
    Un pic prea obosit să mai asiste la toate aceste evenimente majore, Octavian Paler a plecat în concediu să continue interviul cu Dumnezeu.

luni, 29 martie 2010

M-am săturat de "VEDETE" !!!

    Stau şi mă gândesc cum ar fi fost dacă pe vremea lui Michelangelo, Leonardo da Vinci, Chopin, Degas ar fi existat mass-media de astăzi, la pachet cu ziariştii şi publicul de astăzi. Probabil că am fi citit în presa vremii nu despre tabloul balerinei ci despre faptul că pictorul a fost văzut într-o seară, la cabaret, cu 2 blonde despre care se bănuieşte că i-ar fi pozat. Deşi s-ar putea să mă înşel. Cred că nici acest articol n-ar fi fost pe prima pagină, unde probabil că ar fi tronat unul despre feciorul starostelui măcelarilor din Paris care, beat mangă fiind şi supărat că nevastă-sa cu care s-a însurat acu' 4 luni a băgat divorţ, a căzut în Sena cu ultimul model de caleaşcă 4x4 cai, tracţiune integrală, ABS+EBD.
    Nu m-ar fi deranjat dacă în emisiunile de sport comentatorii ar fi vorbit minute în şir despre golul pe care l-a dat Chivu în ultimul meci. Şi asta pentru că nu mă uit la astfel de emisiuni, eu suferind de mic de frigiditate microbistă. Dar nu poate să nu-mi sară ţandăra când pe nu ştiu câte canale de televiziune şi-n mult mai multe fiţuici tipărite, ştirea de care nu scap e ce gagică mişto şi-a tras Chivu şi cum vor ei ca relaţia lor să fie ferită de ochii presei. Care Chivu fusese prieten până de curând cu actuala nevastă a altei mari vedete (şi asta mulţumită numelui lu' tac'su, că el nu impresionează nici măcar un cuplu de câini maidanezi) care nevastă tomnai acu' băgă divorţ, după cum vă zisei mai sus.
    Mi-a mers la inimă când acum ceva timp, o prezentatoare de ştiri de prin USA, conştientă fiind că-şi bagă picioarele în ea de slujbă, a refuzat să mai citească pe post cele mai "hot" ştiri despre cum s-a îmbrăcat Paris Hilton a doua zi când a ieşit de la pârnaie.
    Mult huliţi şi urâţi moguli de presă şi mult prea rafinaţi redactori de ştiri! Vă anunţ oficial că nu mă interesează dacă se împacă sau nu cele două "Andrele" şi nici ce-au purtat la ultima întâlnire, mă lasă rece ce fac Chivu şi Mutu în afara terenului de fotbal (anunţaţi-mă totuşi dacă vreunul din ei descoperă ceva nou studiind genomul uman în timpul liber din cantonament). Cotarla Bahmuţencei sau cotoiul al cărui sentimente au fost rănite pentru ca n-a intrat în clipul făuritoarei de imagine a PRM-ului mă pasionează la fel de mult precum bolile venerice ale meduzelor din Triunghiul Bermudelor. Aş spune că nu mă interesează deloc faptul că Nicoleta Luciu a slăbit 4 kg şi-a leşinat, dar n-o fac din două motive: 1) pentru că cei care mă cunosc nu m-ar crede şi 2) pentru că nu am de gând să primesc pe mail invitaţii pentru participare la următorul gay-fest. Totuşi ... ştirile cu Luciu puteţi să le lăsaţi dacă au poze, măcar ea face ce se pricepe mai bine, dotările sunt naturale şi nu încearcă să facă politică cu ele.
    Puteţi să publicaţi şi ştirile despre odrasla prezidenţială şi guzgănelul rozaliu junior, nu că m-ar interesa vreo milisecundă pe unde se dau cu skijet-ul şi pe banii foşti publici ai cărui socru (mare sau mic) se giugiulesc, dar dau o imagine mult mai naturală a mocirlei politicii româneşti şi a mult prea decăzutei societăţi de fiţoşi care ne sunt serviţi pe post de entărteinment. O neo-protipendadă care abundă de pseudo-vedete al căror unic merit e că au părinţi ce au ridicat capitalismul românesc pe noi culmi pornind de la cumpăratul drepturilor de litigiu pentru retrocedări.
    Într-o societate în care interesul audienţei este erectil cu predilecţie la informaţiile privind giumbuşlucurile pe care le fac pe toboganul cu apă fotbaliştii noştri în cantonament în Austria devine aproape pardonabil şi gestul unui Andrei Pleşu ce înclină să rămână în memoria votantului mai degrabă ca autor de constituţii revizuite pentru republici prezidenţiale decât ca autor de documentaţii privind îngerii.
    Conştiente de ce înseamnă raportul semnal/zgomot, trusturile media oferă cu generozitate doar zgomot până la saţietate unui public avid de cunoaştere (mai ales de informaţii gen "cu cine şi-a tras-o ieri nu'ş ce fostă fată de la A.S.I.A."), public pe care-l recunoşti imediat pe stradă pentru că poartă ochelari de soare pe înserat şi bluetooth-ul în ureche la Multiplex. La adăpostul hărmălaiei mondene băieţii întreprinzători schimbă iarăşi bordurile, papă bani pe consultanţe uitate prin dulapuri şi proiecte neapărat necesare cum ar fi întocmirea hărţii de zgomot a capitalei şi ridică betoane prin fostele parcuri contribuind şi ei la coborârea cu 4 ani (trebuia să fie o compensaţie) a mediei de viaţă a bucureştenilor.

The show must really go on?

luni, 22 martie 2010

Voulez vous français avec moi (ce soir) ?

    Iată că începu şi summit-ul , oups ... excuse moi, sommet-ul francofoniei, ocazie cu care şoferii vor ara prin coclaurii Bucureştiului în căutare de rute ocolitoare dând mărunt din buze cu vagi aluzii la timpurile din pruncia d-lui Videanu. A propos de “sommet” , aştept cu satisfacţie prima întâlnire la vârf a ţărilor cu ieşire la Marea Neagră să văd dacă ziarele o să vorbească despre “balşoi guleai”-ul Mării Negre.
    Lăsând gluma la o parte, am un mare respect pentru cultura şi limba franceză şi parcă şi azi îmi vine să intru în pământ de ruşine că în vremea liceului am fost prins că am dublat numerotaţia paginilor manualului meu de limba franceză “în clar” cu creionul, “soa'san'onz” ... “soa'san'duz”.
    Acum, între noi fie vorba, să sperăm că invitaţii sommet-ului n-o să înceapă să se preumble singuri de capul lor prin Bucureşti, să asculte pe la radio sau tv-uri, că la anul s-ar putea să ne recomande organizarea unui summit al americanofoniei.
    Acum vă zic bye-bye, că după ce mergem la shopping la cash&carry am oră de fitness iar deseară, în loc să mă uit la talk-show-ul ăla în prime-time care nu mai face rating, o să intru pe un chat room cu un coleg care e broker şi mi-a zis că la ei la office, la un meeting, un manager de PiiiAaahR le-a zis că a apărut pe net un ad cu un link ca să aplici un form on-line pentru un job cool la o bancă cu brand şi dacă după un training la marketing devii dealer şi ai un trend ascendent îţi oferă un discount, party-uri în weekend şi team-building la Sinaia cu hostess-uri topless. Wooooooow .... timeout.

(scris în septembrie 2006, la al XI-lea Sommet francofon din Bucureşti, publicat în eWeek)

vineri, 19 martie 2010

La iarbă verde de 1 Mai

    Bună idee a avut naşu' Pandelică să ieşim la iarbă verde de 1 mai. A sunat adunarea şi-a venit toată gaşca, şi nea Relu cu familia, văru' Dinu din Galaţi cu cumnaţii lui, băieţi prima-ntâi.
    Am încins focul, am pus fripturile pe jar şi-am tras o duşcă. După ce-am închis cercul polar de vreo 3 ori, Sandu a scos din portbagaj mingea de fotbal ca să mai facem şi ceva mişcare. De obicei tragem o partidă pe cinste, îi batem pe gălăţeni de le merg fulgii, asta dacă nu vine cumva şi Dudu, care a jucat în B în tinereţe.
    Soţiile şi copiii s-au pus pe margine să facă galerie, doctoru' a luat fluierul, că el face pe arbitrul şi ne-a chemat la mijlocul terenului:
- Ei, F.C. Brăila contra Oţelu' Galaţi, ca de obicei ?
Cuscru' n-avu ce face şi urlă de pe margine:
- Nu băi, că ne-am săturat, hai să alegem alte echipe, să fim în ton cu evenimentele. Hai să jucăm "Ai lu' Băsescu" contra "Celor 322", n-ar fi haios ?
- Tareeee, tareeee ... beton ... noi vrem să fim ăia din parlament ... strigară unii, noi suntem cu marinaruuu', să vină Elena Udrea cu noi, se excitară inutil ceilalţi.
    Zis şi făcut, echipele şi-au ales terenurile ca în politică, unii pe stânga, cum priveai din pădure, alţii pe dreapta. Curtea constituţională, adică doctorul, a fluierat începutul partidei.
    "Ai lu' Băse" au făcut rapid prima intercepţie, au driblat rapid şi au ajuns cu mingea-n careul ălora de stânga. Portarul nostru poreclit "Geoană" ieşi furtunos dar cam crăcănat şi primeşte primul gol printre picioare. Mare bucurie în tabăra lui Băsescu, copiii lor au intrat repede în rol şi urlau bucuroşi "Băse e cool", "Pros-tă-na-cu', pros-tă-na-cu'", femeile noastre aruncau pe teren cu cutiile goale de bere strigându-i lui Pandele "Ia de-aci, beţivanule ... nu te mai du la Golden Blitz".
    "Curtea constituţională" pune mingea la centru şi fluieră din nou. "Patriciu" nostru se înfurie, ia mingea pe cont propriu şi avansează periculos, nici un pedist de-al lor n-avea curaj să-l atace, văzând ce matahală e. În faţa careului, nea Tache, contabil la firma lui nea Pandele, om liniştit dealtfel de când a ieşit la pensie, a vrut să-l joace pe Stolojan şi-a zis că stă în apărare, iese eroic în faţa lui "Patriciu" şi roşu la faţă şi gâtuit de emoţie îi urlă în faţă un "Oligarhuleeeeeeee" şi se aruncă cu burta pe minge la picioarele lui. Doctorul fluieră oprirea meciului, Relu care fiind mai mic de înălţime îl juca pe Boc, începe să urle "Animalelor ... patrulaterul negru, v-aţi bătut joc de noi, sunteţi ilegitimi". De pe margine femeile urlau "Huuuooo, huuuooo, 321-322 v-aţi bătut joc de noi".
    Doctorul vrea să intre şi el în jocul politic şi-i arată cartonaşul roşu lui "Patriciu".
- Nu se poate, strigă "Vadim", în realitate noi l-am suspendat pe Băsescu şi nu invers. Aici a fost problema, zic eu, când doctorul a crezut că ţine gluma şi îi arată cartonaşul roşu şi lui nea Pandele, care era singurul chel de pe-acolo.
    De-aci încolo s-a rupt filmul : soacra lui Pandele a început să plângă şi printre sughiţuri nu mai putea zice decât "Securiştilor ... hîîî, hîîî, ... criptocomuniştilor, axa răului ... hîîî, hîîî, mi-aţi mâncat zilele", Relu sare să-i tragă un cap în gură "Patriciului" şi fiind cam ameţit se împiedică şi cade cu nasul în genuchiul matahalei. Cu botul plin de sânge Relu se ridică de jos şi începe să plângă, Pandele se repede la grătar să ia cheia franceză şi butelia îi pică peste mână şi-i rupe două degete. Vecinii de la 6 care jucau volei vin să vadă ce-i. Femeile umflate de plâns le explică cum "Patriciu" i-a tras un genuchi în gură lui "Boc" şi i-a rupt mâna Preşedintelui. A ieşit o cafteală generală, s-au spart toate sticlele de bere, câinii furau veseli cârnaţii şi fripturile de pe feţele de masă răvăşite prin poiană. Sanda, care avusese nefericita idee să se facă blondă cu 2 zile înainte, s-a trezit că nevasta lui Pandelică îi trânteşte-n cap maioneza şi-i aruncă printre dinţi un "Curva dracului, ce consiliai tu seara acolo pe la Cotroceni?".
    Când a fost să plecăm seara acasă, noi ăştia din parlament, a trebuit să dăm la pompe. Copiii "lu' Băsescu" ne-au dezumflat pe tăcute în timpul caftelii roţile.
    Una peste alta a fost o ieşire de pomină. A doua zi, naşu' Pandelică şi-a pus mâna-n ghips şi râdea mânzeşte glumind cu doctorii: "Bine că n-am nimic la coloană, că n-aveam bani să mă duc în Austria". Naşa ne-a dat telefon şi ne-a zis că dacă sprijinim sistemul ticăloşit să nu care cumva să îndrăznim să venim în vizită la ei dar şi noi ne ducem mâine să-i trântim în faţa casei setul de farfurii, n-avem nevoie de pomană de la oligarhi şi să le strigăm în faţă :
"NE VEDEM LA REFERENDUM , JIGODIILOR" !!!

Soluţia ieşirii din criză, PUBLICITATEA!

   Târg de slujbe în Bucureşti. Adică de job-uri, ca să priceapă şi juniorii. Feţe de oameni îngrijoraţi de viitorul lor, în căutarea unui loc de muncă. O fată într-un interviu televizat, dă grai visurilor ei ascunse: “Aş prefera un loc în domeniul publicitar”. În alt interviu, pe post de success-story, o domnişoară ce se dovedeşte a fi cu dare de mână, plăteşte cu 50.000 € pe lună panouri publicitare în miezul capitalei cu mesajul “Angajaţi-o pe Cutărica! E beton în lansări de produse!”. Dintr-un interviu cu ea, aflăm că e fost “creierul” lansării în România a unor smacuri de înfrumuseţare şi subit devine modelul profesional a zeci de tineri.
   Am stat un pic, am gândit profund şi-am fugit, precum Socrate, din baie, (doar că eu cu pantalonii-n vine) ca să luminez românul cu soluţia ieşirii din criză : PUBLICITATEA , BINEÎNŢELES !!!
   Evident, nu mai e trendy să lucrezi în electronica industrială, e naşpa să te mânjeşti de vaselină atunci când pui în funcţiune un sistem de automatizare al unei linii de producţie de biscuiţi, e mult mai cool să pipăi mausul în faţa unui calculator şi să faci spoturi de promovare la biscuiţii aduşi cu tir-ul din Turcia, unde grâul e mai grâu şi laptele mai lapte şi zahărul mai dulce decât ăla pe care noi îl făceam ca proştii, fără să avem habar de ISO-uri, la Ianca.
   Golită de visuri şi planuri pe termen lung, generaţia speranţei pensiilor noastre visează un loc de muncă la o multinaţională care să-i ducă în week-end la team-building la Sinaia unde să se hârjonească cu ATV-ul pe imaş până la terenul de paint-ball. Şi poţi să-i contrazici? Când spectrul şomajului îi face pe francezii din domeniul telecom să-şi pună capăt zilelor şi criza economică topeşte unora agoniseala de-o viaţă precum soarele cuburile de gheaţă scăpate pe nisipul fierbinte, cu greu mai poţi ţine cuiva lecţii de “dezvoltare durabilă” şi de “Azi la CEC un leu depui, mâine el va face pui”.
   Dacă stai bine şi te gândeşti, se zice că publicitatea e sufletul comerţului şi, nu-i aşa, comerţul e o componentă importantă a economiei, nu? Ştim şi noi, de pomană produci cărămizi dacă n-ai pe cineva priceput să ţi le vândă! Totul funcţionează câtă vreme există un balans rezonabil între cât produci TU ca naţiune şi cât comerţ faci cu produsele altora.
   Pentru că in extremis, ai putea ajunge ca o ţară întreagă să lucreze în două mari sectoare, cel bugetar şi cel al publicităţii. Nu ştiu dacă Ştefan cel Mare şi-ar fi închipuit că “urmaşii, urmaşilor voştri” ar putea ajunge ca într-o zi să lucreze în majoritatea lor în lungul lanţ al industriei vârâtului pe gât al produselor pe care nu le produc ei.
   Cu trecerea timpului, tot mai mulţi români, sub hipnoză mediatică sunt îndemnaţi să asculte Radio ZU cu speranţa ca el, radio-ul, să-i plătească ratele la bancă, caută în magazin care-i punga cu chips-uri mai grea, aceea cu bani, care cumpără bilete la SuperBingo, pentru că, la naiba, cu aceeaşi bani poţi să cumperi doar o pâine, care lipesc colantele cu Maggi la ferestre şi apoi stau cu coatele pe pervaz să pândească maşina cu premii, care sunt îndemnaţi să arunce vechiul aparat de bărbierit cu 3 lame şi să-l ia pe cel nou, cu 4 lame şi vibrator încorporat pentru că şi Roger Federer are unu' şi normal că de-aia a ajuns aşa bogat (între noi fie vorba nu ştiu cum de-am reuşit să mă bărbieresc 30 de ani cu vechile lame, alea care nu aveau alunecarea cu “30% mai uşoară”). Femeile sunt îndemnate să se “răsfeţe cu noul detergent“ spălând izmene şi ciorapi, în timp ce li se induce îndoiala că n-au avut succes pentru că nu aveau părul umflat în volum cu 40% de la “noul şampon” pe care “îl merită”, şampon cu perle, cu lămâie, păstârnac, păstăi verzi, cu brusture sau căcăreze de oaie australiană. Dinţii care ţin, trebuie neapărat spălaţi cu pastă de dinţi cu siliciu cu particule 3D şi peria de 360o şi cu vibraţii supersonice, ăia care nu ţin, trebuie musai lipiţi cu pastă de dinţi Cutarega.
   Românilor li se reproşează că pierd toată ziua la toaletă, în loc să cumpere hapuri ca să aibă timp să “stea la taclale” cu noul abonament de mobil, să-şi downloadeze ring-tonuri pentru noul telefon, să pună poze pe noul cont de la Hi5 şi să se culturalizeze holbând ochii la noul film “Inimă de ţigancă” şi noua emisiune “Duelul blondelor”, unde ? Normal, la noul televizor cu sunet surround, nu ca la vechiul cinematograf.
   În timpul ăsta, vechiul cinematograf s-a transformat în sală de bingo, nimeni nu mai strânge şuruburile la vechea calea ferată, oraşul Slănic Moldova moare economic pentru că nimeni nu mai ştie (nu mai vrea, nu mai poate) să sudeze nişte întărituri la vechiul pod, nimeni nu mai bate piatra în pământ să facă şosele, fiii celor care au construit Transfăgărăşanul cumpără know-how de la o firmă din Portugalia ca să scormonească în pământ pentru ca să facă un amărât de pasaj la Băneasa.
   Nimeni nu mai culege merele pentru că "e greu", importăm roşii din Turcia, din acelea tari din care muşti ca din castraveţi şi ţi se zice că aşa-i modern, nu să-ţi curgă zeama în barbă, în curând vom consuma probabil şi magiun de prune bio din Albania şi ne vom delecta cu noua mămaligă instant de la italieni, botezată savant "Polenta d'oro".
   De anul viitor trebuie să începem să plătim tranşele de la FMI pentru miliardele de EURO cu care ne-am îndatorat. Cine ştie, poate cumpărăm suficient de multe prafuri cu gust de ciorbă de pui şi găsim în ele multe bancnote.
   Cu toate acestea, să nu credeţi că m-am contrazis! Am în continuare dreptate! Soluţia ieşirii din criză ESTE PUBLICITATEA !!! Cu menţiunea că nu e vorba de ieşirea NOASTRĂ din criza economică ci … a ALTORA !
   Criza românilor NU ESTE ECONOMICĂ şi nu este de ieri, de alaltăieri. Economic nu ne simţim bine pentru că suntem mult prea dependenţi de economia globală şi suntem ca pruncul care tuşeşte tabagic pentru că maică'sa fumează. Criza românilor este morală, politică, de ieri dusă la apogeu. Prea mulţi români suferă pentru orgoliile a prea puţini politicieni şi nu cred că publicitatea electorală ajută în cazul ăsta.

miercuri, 17 martie 2010

Să râgâiţi bine !

    Mai mulţi dintre cei care-şi dau cu părerea astăzi despre metodele concrete pentru scoaterea României din criza economică au pus iarăşi pe tapet prostia cu stimularea consumului cu orice preţ.
    Metoda lansată aşa, la general, este evident o tâmpenie. Eu dacă iau o bâtă de baseball şi m-apuc să măsor cu ea într-o noapte toate parbrizele maşinilor dintr-o parcare, probabil că ar trebuie să fiu felicitat, pentru că am stimulat consumul. Fabricile de parbrize lucrează (nasol e că nu lucrează în ele muncitori români), service-urile auto au şi ele de lucru, plătesc impozite, CAS, TVA ... nu?
    Nu orice tip de producţie este şi ea aducătoare de bunăstare, cu excepţia cazului când produsul este destinat ŞI altor pieţe. Adică nu văd cum o investiţie într-o fabrică de producţie a gumei de mestecat poate scoate România din criză. Îi poate face eventual pe mai mulţi români să facă febră musculară la fălci, pe marele investitor probabil îl face fericit profitul şi BMW-ul pe care-l cumpără, adică în ultimă instanţă facem şi-un neamţ fericit iar noi per global rămânem DOAR cu satisfacţia că în final le pute gura la din ce în ce mai puţini români.
    De fiecare dată când vine câte-un investitor din ăsta se aşteaptă ca toate autorităţile să cadă-n cur de extaz şi să le ofere facilităţi care mai de care.
    Adică nu m-ar mira să citeşti la un moment dat în ziare un articol de genul :
Whatever Cola face investiţii solide în România
Ieri a sosit în România vicepreşedintele pe Europa a unei noi mari companii internaţionale, Whatever Cola, care intenţionează să deschidă o nouă fabrică de producţie şi un centru de studii şi cercetări în România privind băutul WCola. Bineînţeles, firma are de gând ca în contrapartidă cu marile investiţii pe care le va face în ţara noastră, să solicite şi ea din partea guvernului câteva mici facilităţi:
  • scutire de la plata T.V.A. pentru băutura răcoritoare;
  • garanţii din partea guvernului că la toate reuniunile oficiale se va consuma Whatever-Cola;
  • cursuri de formare a băutorilor profesionişti de Whatever-Cola în şcoli, grădiniţe şi licee;
  • fonduri de la Ministerul Muncii pentru cursuri de recalificare în meseria de marketeri de Whatever-Cola;
  • 1000 de metri pătraţi în primul an pentru birourile firmei, dacă s-ar putea chiar în locul Teatrului Naţional;
  • autorizarea ca Hotel Intercontinental să fie deghizat într-o mare sticlă de Whatever-Cola;
  • un spaţiu de emisie pe televiziunile naţionale de minim 2 ore zilnic în prime-time pentru emisiunea "Whatever-Cola , nesecat izvor de sănătate";
  • campanii sponsorizate din fonduri guvernamentale în mass-media pentru a combate ideea că râgâitul în public ar constitui o mârlănie, ba dimpotrivă, prin relaxarea şi declicul psihic pe care-l produce este o binefacere, studiile recente arătând că "miracolul japonez" s-a bazat în esenţă pe acest obicei stimulator de PIB care a fost pe nedrept condamnat în trecut de conducerea opresivă a comuniştilor;
  • o susţinere din partea Bisericii Ortodoxe Române prin promovarea ideii că obiceiul împărtăşaniei cu vin este depăşit, s-au petrecut multe accidente datorate alcoolului consumat la pomeni drept care se recomandă înlocuirea tradiţionalului vin de împărtăşanie cu "Cola de împărtăşanie"
    Whatever Cola va angaja în noua fabrică aproximativ 120 de romani şi va face o primă investiţie de mare calibru prin aducerea în România a peste 40 de milioane de PET-uri pentru o primă campanie numită "Un român cu două sticle de plastic goale în casă e un român de două ori fericit".
    Centrul de cercetare are deja în studiu o primă temă cu iz istoric. Din scrierile cronicarilor, se pare că Ştefan cel Mare şi oştenii lui aveau obiceiul să consume înainte de marile bătălii un amestec secret de flori de soc, măceşe, miere, apă de izvor, copite de taur şi mult colorant violet (celebrul albastru de Voroneţ) adus de hăt departe, tocmai din Spania, toate lăsate să fermenteze 40 de zile.
    Această băutură energizantă, considerată a fi strămoşul Colei din zilele noastre, a constituit una dintre armele secrete ale românilor în luptele cu turcii. Manuscrise descoperite recent în Antalia arătau ca turcii aveau coşmaruri şi nu puteau dormi noaptea dinaintea bătăliei din cauza râgâiturilor înfricoşătoare care veneau din tabăra românilor şi care, amplificate cu ecou de văi şi munţi, aduceau a semnale de împerechere ale urşilor bruni după o lungă perioadă de abstinenţă.
    Eu unul sunt deosebit de încântat de această mare favoare care ni se face nouă românilor şi sper că nici dumneavoastră nu sunteţi din aceia care se opun progresului şi care scriu noaptea cu spray pe pereţi "Nu ne vindem ţara".
   Aşa că voi închina în cinstea acestei victorii o stacană de Whatever-Cola şi .... wwwggggghhhhhhoooorrrrrraaaaahhhhhhh ... vă urez tradiţionalul "Să râgâiţi bine" !!!

marți, 16 martie 2010

Cum să creşti PIB-ul (altora) cultivând etnobotanice virtuale

      Dorin, colegul meu de serviciu, este un tip foarte ordonat şi studios. În maşină, de acasă la serviciu şi invers, ascultă audio-book-uri despre criza financiară,  managementul proiectelor şi multe altele. Uneori le mai cumpără şi în format clasic, pe hârtie, de aceea am făcut ochii mari când am văzut la el pe masă ultimele trei cărticele din seria “for dummies”, “Facebook”, “MySpace” şi “Twitter for dummies”.
      Hai, dă-o naibii, am zis eu, ce naiba poţi scrie într-o carte de 240 pagini despre Twitter, asta e un soi de teoria chibritului, un soi de cursuri despre cum să înghesuim un mesaj în 140 caractere. Bine, unii chiar că au nevoie de instruire, că am mai primit mesaje de 2 pagini din care n-am înţeles mai nimic.
      Văzând isteria mereu crescândă în domeniu, mai ales şi după  ce Google mi-a aruncat în poală noua sa jucărie, Buzz, mi-am zis că poate, totuşi, ar trebui să le mai dau o şansă reţelelor astea sociale, poate n-am fost eu prea atent, poate totuşi folosesc la ceva.
      Tot aveam eu de gând să încerc promovarea următorului concert Mozart ROCKS – 2010, pe 12 aprilie , hai, zic, să văd dacă vorba pe net se duce mai repede decât pe afiş.
      După  ce m-am căznit vreo câteva minute să-mi aduc aminte parola contului de Facebook pe care mi l-am făcut de curiozitate acum vreun an (era 1234, slavă Domnului că am absolvit cursuri de criptografie avansată!) m-am aruncat în universul celor peste 400 de milioane de utilizatori activi, pe care peste 100 milioane îl accesează folosind divaisuri mobile, în care peste 60 de milioane postează zilnic câte ceva, în care utilizatorul mediu petrece zilnic câte 55 minute.
      Prima surpriză a fost aceea că, după ce m-am chinuit cu nişte dialoguri în care Facebook-ul zicea că vrea să afle care dintre oamenii cu care am corespondat prin Gmail au deja conturi la ei, după ce am bifat persoanele pe care le cunoşteam, în final băieţii au trimis mail de cerere prietenie la TOATE CELE 850 DE ADRESE DE MAIL, de la Năstase la Crin Antonescu, de la Dan Grigore la Dumitru Prunariu. Meserie ... Şi ieri am auzit că au trimis o a doua şarjă, ca să fie siguri că mă înjură suficienţi oameni.
      În câteva zile, aveam vreo câteva zeci de prieteni. Cool, mi-am spus. Pe urmă cutia poştală a început să-mi fie inundată de zeci de mesaje. Cineva găsise nuş' ce motănel rătăcit în ograda lui virtuală şi se oferea să mi-l paseze. M-am uitat la expeditor, persoană importantă, nu spui cine, ş-am zis să fiu amabil. Naiba m-a pus? În câteva zile se strânseseră în bătătura virtuală capre, tăuraşi, pisicuţe, cotarle, răsaduri de pătrunjel, de lămâiţă, coada şoricelului. Am întrebat un expert, ce naiba fac eu cu toate astea? Păi, le plantezi (virtual), ai grijă pe urmă să le uzi (virtual), inviţi prietenii în grădina virtuală, te lauzi cu răsadurile, dai şi la alţii. Când am auzit că există şi cadouri virtuale pe care trebuie să dai bani reali să le poţi trimite, am rămas mut.
      Tare de tot, mi-am spus. Probabil că de-aia ne înghesuiau ăia de la UE să facem strategia de broadband, ca să aibă şi tuşa Veta de la Cireşu' broadband, să steie câtu-i ziulica de mare să ude (virtual) răsadurile de cestârlapiţă, în timp ce grădina din spatele casei rămâne pârlog. Asta cu udatu' virtual dă bine la biznis, doar că la biznisul altora, atâta vreme cât routerele nu sunt produse la Tehnoton Iaşi, uaiărlesu nu e produs la IPRS Băneasa, care produce acum apartamente cu sufrageria cu vedere la pădure şi eu mănânc roşii din Turcia din care muşc ca din măr, cu mare băgare de seamă, să nu-mi smintesc plombele.
      După  ce am găsit modalitatea în care să opresc exodul (virtual) de animale şi răsaduri exotice spre pagina mea, m-am procopsit cu altele. Zilnic mă pocneau cu perne de puf câteva gagici cu ameninţarea că dacă nu ripostez în 24 de ore sunt un iepuraş fricos. Nu sunt violent din fire, însă judecând după pozele unora ce m-au provocat, m-aş fi aruncat în luptă dreaptă dacă nu m-aş fi prins din vreme că faptele mele de glorie sunt afişate public la loc de cinste taman pe wall-ul meu, la care are acces şi altcineva şi n-am vrut să risc să dorm împărţind preşul cu câinele.
      O sublimă fereastră a cunoaşterii mi s-a deschis apoi, aflam despre nu ştiu ce prieten că dacă ar fi jucat în filme, ar fi primit rolul lui Darth Vader, despre altul că e compatibil cu Lisabona, că poziţia lui preferată de sex este “caiac-canoe”, că îl reprezintă cutare personaj din desene animate, băutura Daiquiri-lemon ar fi fost creată doar pentru el, animalul lui de casă este porcul de Guineea, locul lui de vacanţă e în Malibu şi maşina care i-ar veni mănuşă ar fi BMW-ul. Apropos, chiar am auzit că BMW ar rechema mii de maşini în service la verificare pentru că s-a constatat că, probabil din cauza unor defecte ale geamurilor, şoferii de BMW conduc de parcă n-ar vedea pe ceilalţi participanţi în trafic şi au impresia că sunt singuri pe şosea.
      Fir'aş  al naibii, bă, cum se face că nu vezi pe nimeni că e frate de cruce cu cheia de 14, compatibil cu strungul şi raboteza, că animalul lui de casă predestinat e găina care face ouă din alea cu zero în faţă şi gemul lui preferat e ăla din prune brumării de la Întorsura Buzăului.
      Pe urmă “am realizat că” (mă calcă pe nervi înlocuitorul preţios, forţat modernizat al demodatului “mi-am dat seama că” care a ajuns “de mare porc”, căzând astfel în desuetitudine) la o creştere de la 150 milioane utilizatori de Facebook în ianuarie 2009, până la peste 400 milioane de portofele care pot fi deschise azi, e o ditamai tarla de marketing. Care se amăgeşte în continuare crezând că sloganul “Consumă, consumă, fire-ai al draq, că dacă nu, nu contezi pentru noi !”, ar putea să ne scoată din criza financiară.

Dulcea robie a tubului catodic

     Acum câţiva ani, din greşeală, am apucat să urmăresc pentru prima dată o bucată din emisiunea TV de mare succes “Batem palma”. Doi tineri timoraţi erau încurajaţi frenetic de o mulţime isterizată “să lase cutia şi să ia poarta numărul 3”. Au lăsat cutia şi-au pierdut un Nissan, erau cât pe ce să câştige nişte covoare, au refuzat apoi suma de 10 milioane şi ... n-am mai avut răbdare să văd ce era în spatele uşii cu numărul 3.
     Adrenalină, emoţii, vise năruite într-o clipită, audienţă crescută pe spatele speranţelor unor oameni şi pe apetitul pentru senzaţional a câtorva zeci de mii care se uită jinduind "pe sticlă" sperând că într-o zi să fie ei puşi în situaţia să aleagă ei poarta numărul N.
     Pe alt canal, o babă un contribuabil în vârstă (nu ştiu dacă era dedulcită la pensie "nesimţită") era cât pe ce să dea ortu' popii în direct  la "Surprize, surprize" pentru a da satisfacţie miilor de telespectatori lăcrămând, cu inima muiată de romantizm ieftin. Pe vremuri, audienţa din acest target (le am cu termenii ăştia, nu?) alerga grăbită la poartă să vadă cum “trece mortu'”, dar acum s-a modernizat, foloseşte telecomanda.
     De fapt obiectivul emisiunii nu era facerea de bine (care, ştim cu toţii cum se zice în popor, că e un soi de "dragoste" ;-) de mamă) ci creşterea audienţei, pentru mărirea punctului la spoturile de publicitate în care, un individ exoftalmic fuge cu sacul după nişte bani într-o cuşcă cu ventilator.
    Mai recent, o reclamă la o cafea este cel puţin (vorba care-i place lui Badea) halucinantă! Un cap de familie peste mai multe fete ("Oooooh ... fetele astea") are plăcuta surpriză să dea bot în bot cu şalăul uneia dintre fetele lui care, după ce că îşi face apariţia în chiloţi din dormitorul fiică-si la acea oră matinală, mai are şi tupeul să-i ia ceaşca de cafea din mână şi îi face ştrengăreşte cu ochiul. Mai lipseşte puţin să-i facă şi un compliment de genul: "Habar n-ai ce opt-uri face fiică-ta!". Maică-sa fetei (care fată apare radiind de fericire din spatele şalăului) vine şi plasează (evident invidioasă)  o altă remarcă: "Ce-i iubitule? Întotdeauna ţi-ai dorit un fiu, nu?". Mda, da ... ăsta era sigur visul lui, să găsească pe unu' în dormitorul fiică-si, care-i bea cafeaua în timp ce se şterge dezinvolt cu perdeaua pe ... pe undeva.
    Hipnotizatul din faţa tubului catodic stă în frigul din apartament dar "se răsfaţă" cu o bere, musai răcoritoare, trăieşte intens dramele sau bucuriile din telenovela cutare, care-i hrăneşte iluziile şi-i oferă subconştientului său un surogat de viaţă paralelă civilizată, în locul coşmarului zilnic din autobuzul care horcăie muribund târâindu-se printre gropile din oraş. El nu mai citeşte cărţi ci doar reversul capacelor de la sticle dar visează că într-o zi ar putea fi el acela care-şi sparge dantura cu bobul de aur din cafea, cel pe care tăbară excitate femeile în lift amuşinând după nu ştiu ce deodorant, cel care-i dă ultimul răspuns corect lui nenea Ianţu. În baie, nevastă-sa se dă şi ea cu puţină cremă anti-rid, pentru că a aflat "că merită", şi-i pregăteşte apoi soţului pentru "de dimineaţă" un “senviş” cu margarină bogată în Omega-3. Fără salam săsesc, pentru că mai au încă restanţe la întreţinere.