Libertatea cuvântului și-a prostiilor

"Libertatea cuvântului" înseamnă deopotrivă și libertatea de circulație a adevărului cât și a minciunilor, inepțiilor și tâmpeniilor de tot felul. Orice dobitoc cu bani, grupare de isterici sau instituție cu buget alocat (care ar fi trebuit să se ocupe de alte lucruri) poate inunda "piața de informație" în asemenea hal încât oamenii neinstruiți ar putea fi ușor convinși că "apa fierbe la 90 de grade", că așa au citit ei "pă net" și că faza cu 100 de grade este de fapt o intoxicație a masonilor. 
De ce contează faptul că oamenii neinstruiți pot fi ușor fraieriți? Simplu: PENTRU CĂ ȘI EI VOTEAZĂ, la vot nu ți se cere să ai bacalaureatul, chiar dacă în România treaba asta de mult nu mai constituie vreo garanție. Există astăzi pe piață mai mult gunoi informațional decât exista pe vremea evului mediu pentru simplul fapt că multiplicarea lui în avalanșă este mult mai simplă și lumea mult mai dispusă printr-un click&share să tragă una tare cu racheta unui rahat care zboară încât să-l și pulverizeze și să-l și "disemineze" (ca să vorbim corporatist) spre știința altor neștiutori. 
Clarificarea unor lucruri e dificilă, împlică timp, documentare și un morman de cunoștințe generale și de specialitate și NU se poate face prin alt val de informație furnizat la fel cum într-o cazangerie nu poți aduce liniștea producând alte zgomote. Eu personal în ultimele doo săptămâni am luat plasă în câteva rânduri cu link-uri bine vopsite. Interzicerea unor situri care propagă tâmpenii va fi imediat clasificată pe post de "cenzură", de "pumn în gura presei" sau de încercarea ocultei berceno-mondiale de ascundere a Noii Ordini Mondiale, deși nimeni n-are habar exact ce-i aia, da' sună bine, mai ales când e amestecată cu dinastii, bănci, corporații și ornată pentru semidocți cu spumă de mecani_căcuantică, piramide, faze, vibrații eterice ale ADN-ului și, nu puteau să lipsească, ființele dintr-un univers paralel și "mult mai superior".

Comentarii

Postări populare