vineri, 19 iunie 2015

Un interviu din 2010

Eugen Istodor: Am ascultat. Mi-a placut: Mozart ROCKS

“Totul a inceput in 2006, la Braila!
Am ascultat odata pe Internet o piesa denumita “Steve Vai – Beethoven a V-a”, care de fapt NU era a lui Steve Vai, dar mi-a placut ideea.
Am ajustat-o un pic in sensul ca am folosit orchestra simfonica, partitura originala si chitara electrica a venit pe deasupra, cu improvizatii in stilul si armonia piesei.”

Ce e în capul tău?
Familia, Brăila, icre de ştiucă, “The other side of the Moon”, extratereştrii, multe întrebări, prea puţine răspunsuri, din ce în ce mai multe amintiri şi-o groază de idei nepuse încă în practică.

De ce eşti aşa cum eşti?
Pentru părţile bune, sunt aşa din cauza familiei şi prietenilor sinceri. Pentru cele ce ştiu, sunt aşa din cauza profesorilor şi pentru că sunt inteligent şi mai ales modest. Pentru părţile rele, pornirile criminale şi sadice de a-i lua pe unii şi a-i da cu dinţii de bordură, sunt aşa din cauza majorităţii politicienilor, a sferto-docţilor lacomi, obraznici şi cu tupeu cocoţaţi în funcţii. Indiferent de sex.

Cum ai vrea să fii?
Faraon în perioade de bunăstare economică. Eu să le zic ce-am în cap şi mulţi alţii să facă. Dacă mai greşesc, asta e, mută piramida mai încolo, unde-i tragedia? Important e că vreau să las ceva bun după mine, să dureze, să vorbească lumea frumos.

Ţi-ai conturat o identitate ca om? Îţi foloseşte la ceva în lumea asta?
Prietenii mă cunosc ca tipul care încearcă să facă lucrurile şi altfel decât sunt ei obişnuiţi să le facă. Dacă n-am încerca, de unde ar mai apărea inovaţia? Şi îmi foloseşte pentru că de multe ori cei din jur se molipsesc de entuziasm şi unii chiar sar să-mi dea o mână de ajutor.

Cum e lumea din jur? Cum e România? Ce-ţi da siguranţă?
Lumea din jur? Perversă! E ca o adunare pe care o crezi selectă, în care o domnişoară îşi lasă batista să cadă pe jos şi tu te bucuri crezând că e o invitaţie, te repezi să-i ridici batista şi te trezeşti cu prietenul ei în spate tău, care îţi trage rapid pantalonii-n vine şi se bucură că a mai găsit un fraier.
România e ca Windows-ul. Arată pe alocuri frumos, toţi se pricep s-o opereze (conducă) e plină de viruşi şi căpuşe (băieţii abonaţi la contracte cu statul), merge greu în zonele esenţiale (transporturi, sănătate) şi mai crapă din când în când, se află permanent într-un continuu upgrade (legea învăţământului version 2010 release 04) şi oferă întotdeauna promisiuni atractive pentru noua versiune (guvern) şi necesită permanent cheltuieli.
Siguranţă? Dificil de zis! Dar dacă aş fi găsit vreo firmă mare de asigurări care să sponsorizeze concertul din aprilie, aş fi declarat probabil instantaneu “Cea mai mare siguranţă mi-o oferă asigurarea de la NNNNNNN !”.

De ce trăieşti?
După burtă, unii ar zice că trăiesc pentru ca să mănânc. Nu neg că-mi plac fripturile, în special shashlik-ul de oaie făcut de prietenul meu Iuri, din acela fezandat în lapte cu bere, sarailiile si baclavalele, na … îmi lasă gura apă. Îmi place să trăiesc ca să am dreptate, să le pot scoate apoi altora ochii că am avut dreptate, îmi place să trăiesc pentru un concediu cu familia în care să ne distrăm cântând la mişto colinde peste alea difuzate în prostie la radio ca să se oripileze cei din jurul nostru, îmi place să trăiesc momentele acelea de la finalul concertelor în care publicul te aplaudă sincer. Sunt mult mai multe motive, merită să te chinui un pic când eşti mic să trăieşti ca să găseşti mai târziu adevărul, ascuns în partea plină cu Fetească neagră a paharului.

De ce nu te sinucizi?
Pentru că nu vreau să-i dau satisfacţie lui Sebi Vlădescu, care s-ar bucura că a mai scăpat de unul căruia trebuie să-i plătească pensie. Şi pentru că asta cu “odihna veşnică la loc cu verdeaţă” prea îmi sună a un promo făcut de o societate de turism dar n-am auzit pe nimeni să laude serviciile care i-au fost oferite acolo, aşa că tare mi-e teamă că e o ţeapă şi în plus, nu ştiu dacă pe lumea ailaltă prind ăia la teveu “În Gura Presei”.

Ce cărţi, dintre cărţile mari vorbesc, nu vei citi vreodată?
Codex Gigas. E mare, are 75 kg. Şi n-o s-o citesc vreodată pentru că mai are şi-un alt nume care mă sperie şi al doilea pentru că una dintre marile mele bucurii în viaţă a fost ziua în care am scăpat de orele de latină.

Care-i cartea ta de suflet, cu care nu prea-ţi vine să te lauzi?
Insula misterioasă, de Jules Verne. Am citit-o de vreo 20 de ori. Îmi place cum se descurcară băieţii de unii singuri, fără împrumut de la FMI, fără fonduri europene, doar cu mintea şi braţele lor, pe-o insulă fără posibilitatea de a face import-export sau micul trafic de frontieră, fără să trimită fetiţe în Spania şi benzină la sârbi. Asta e carte care trebuie să fie obligatorie pentru viitorii miniştrii, să-i asculte la comisiile parlamentare înainte să-i numească.

Crezi în extratereştri?
Cu îndărătnicie! Prin anii ‘96, comercializam centrale termice şi calorifere din aluminiu. Veneam de la Bucureşti cu maşina plină de calorifere şi mă gândeam eu că extratereştrii trebuie să tragă la aluminiu, că doar n-au altceva din ce să-şi facă navele, ca să fie uşoare, nu? Şi stăteam tot drumul cu nasul lipit de geam, noaptea, ca să-i văd când vin la aluminiu ca muştele la miere. Aiurea, i-am tot momit aşa cu aluminiu (şi ţin să-ţi spun că era de bună calitate) vreo câteva luni, unu nu s-a arătat. Aud acum că preferă să se învârtă prin Anglia. Asta înseamnă că nu numai asfaltul are hârtoape în România, ci şi văzduhul.

Magie, vrăji, ce gust au pentru tine? Ţi s-a ghicit în palmă?
Magia “e atunci când” ceva se întâmplă şi tu nu ştii de ce, dar vrei să afli. Pentru că tot timpul învăţăm, înseamnă că tot timpul există ceva pe care nu-l ştii, de aceea toată viaţa, apariţia ei, e în esenţă o magie. Vrăjile sunt mai mult pe latura comercială, lucrativă a magiei şi, ca orice lucru pe care unii se străduiesc să mi-l vândă, mi se pare dubios. Cred că mi s-a ghicit o dată în palmă dar sunt sigur că forţa telepatică pe care o posed a făcut-o pe ghicitoare să-mi spună exact ce aş fi vrut să aud, în consecinţă n-am aflat nimic nou, de aceea nici nu ţin bine minte.

Cum arată viitorul tău. Dar al lumii?
După ce rezolv problemele banale de care mă ocup azi, mă voi retrage la o casă simplă la ţară, într-o zonă de dealuri cu ierni blânde şi livezi de prune bune pentru magiun ca să-i continui catrenele lui Nostradamus şi să las lumii din înţelepciunea mea şi din harul nativ de a prezice uşor viitorul lumii. Când se va petrece asta, n-aş putea să prezic. Asta despre viitorul meu. Cu viitorul lumii, e mai nasol însă. Tehnica modernă a avansat enorm, productivitatea a crescut, ar trebui ca până la ora asta să putem să ne asigurăm cele necesare traiului muncind doar o oră pe zi. Dar paradoxal, pe zi ce trece nu ne mai ajunge timpul. Informaţia circulă de miliarde de ori mai repede dar credibilitatea ei scade. Suntem inundaţi zilnic de un şuvoi de informaţii din care 99% e gunoi iar restul de 1% nu-l mai putem nici recunoaşte, nici utiliza eficient. Peste 20 de ani, lumea va începe să se prostească rău din cauza asta, şoselele din România vor rămâne însă la fel.

Vezi viitorul într-o Putere a Rusiei şi a Chinei?
Mai degrabă a Chinei. Ruşii au nişte femei superbe când sunt tinere, o votcă de cea mai bună calitate, icre negre şi roşii o bunătate. De ce să le trebuiască să mai domine lumea?

Supranaturalul te bântuie? De ce?
Din păcate nu. Am fost prin ţară în concedii căutând anomaliile gravitaţionale, focurile sacre, peşterile subterane din Bucegi, ceaţa din Întorsura Buzăului în care dispari, n-am avut nici un noroc.

Încălzirea globală a existat pentru tine? Cum?
N-am crezut în ea, n-am simţit-o, am fost şmecher, am stat în tot timpul ăsta la aer condiţionat. Sting lumina pe holuri când nu e nevoie, scriu pe ambele părţi ale hârtiei, dar asta pentru că nu-mi place să risipesc inutil.

Ţi-e frică de Criză? Cum te adaptezi?
N-am nici o teamă pentru mine. Ştiu să fac de toate, pot să port şi pantofii de anul trecut, nu-mi place să mă dau cu ATV-ul la munte şi nu-mi doresc deloc să fac concediul în Ibiza. Mi-e teamă pentru tinerii care au terminat ingineria dar lucrează în marketing, în “industria gumei” (cea de mestecat), în “industria apei” (adică poloboacele de plastic), în advertising, P.R. şi în general în toate prostiile de “industrii” de intermedieri, gargară pe post de consulting şi servicii inutile care pretind că produc PIB. Mă adaptez uşor. Fiind antrenat cu restricţiile înainte de ‘89 ştiu să mă spăl pe mâini ţinând sticla cu apă între picioare, pot să stau seara cu bec de 12V, ce nu-mi iese încă prea bine e să fac focul cu cremenea şi să prind iepurii de câmp cu laţ făcut din şiret, aşa cum am văzut pe Discovery.

Ce înseamnă credinţa pentru tine? Ce-nseamnă Dumnezeu?
Credinţa este puterea cu care îţi poţi susţine convingerile tale interioare obţinute nu prin învăţătură, ci prin cunoaştere. Dumnezeu este cel care îţi evaluează acea putere.