luni, 7 martie 2016

Pentru că nu toţi suntem aşa uşor de prostit

Când speranţele cetăţenilor unui oraş sunt înşelate la masa verde

Scrisoare deschisă domnului Ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu,

în primul rând, aş dori să precizez încă de la început că mesajul pe care vi-l transmit nu are ca finalitate vreo solicitare pentru mine sau pentru oraşul Brăila, dar consider că informaţiile de aici sunt necesare pentru a clarifica câteva lucruri, atât pentru dumneavoastră, pentru cetăţenii Brăilei cât şi ai tuturor oraşelor care au candidat la titlul de “Capitală Europeană a Culturii 2021”, clarificări fără de care toţi am rămâne cu impresii greşite, dumneavoastră că ne-aţi convins iar brăilenii cu impresia că noi, cei care am realizat dosarul de candidatură, n-am făcut ce trebuia.


În alt doilea rând vă mulţumesc, domnule ministru, nu doar pentru timpul pe care consilierul dumneavoastră l-a pierdut scriind răspunsul pentru contestatarii preselecţiei la titlul mai sus menţionat, însă mai ales pentru faptul că aţi reuşit să demonstraţi în practică valabilitatea mitului conform căruia doar un tehnocrat poate, într-adevăr, să apuce o bucată de rahat de partea lui curată fără să se murdărească.


Cuvântul “rahat” poate vi se pare dur, însă nimic altceva nu poate caracteriza mai sugestiv conflictul de interese, strigător la cer, al celor două specialiste în cultură, desemnate de ministerul pe care acum îl conduceţi, în comisia celor 12 care a analizat dosarele de candidatură ale oraşelor la acest titlu. NIMIC NU POATE ACOPERI FAPTUL CĂ ELE SUNT ANGAJATE PE STATUL DE PLATĂ A DOUĂ INSTITUŢII DIN BUCUREŞTI, DIRECT INTERESATE ÎN CÂŞTIGAREA TITLULUI.
Nicăieri, în lumea asta, conflictul de interese nu poate fi mai bine ilustrat didactic, decât în acest exemplu. Dar, bineînţeles, în România ce se vrea aceea a “lucrului bine făcut”, nu e nicio problemă ca o judecătoare să ia salariu de la firma unde lucrează una din părţi.


Cu toate acestea, aţi reuşit să ne explicaţi, că fenomenul descris mai sus este o simplă coincidenţă şi că cele două persoane, în prealabil, au promis că vor fi imparţiale. Pentru a vă susţine, membrii comisiei ce nu sunt români ne-au transmis şi ei o scrisoare plină de amabilităţi, din care reiese faptul că ei se aflau aproape întâmplător prin preajmă la momentul selecţiei, sprijinind ministerul în luarea deciziilor şi că ei n-au nici o putere în sensul acesta.
Faptul că cineva încearcă, în mod penibil, să pună batista pe ţambal argumentând  că cele două doamne au semnat o declaraţie de înger cu bune intenţii ne jigneşte inteligenţa. Conflictul de interese nu dispare prin promisiuni de bună purtare iar rezultatul pre-selecţiei este viciat chiar dacă aţi prezenta probe video că cele două doamne n-au scos nici o vorbă în timpul consultărilor. Şi aceasta pentru că nu mai avem cum afla cum ar fi votat şi pledat două persoane cu adevărat independente. Pentru aceste cazuri în juridic există termenul “fructele unui copac otrăvit”.


Fireşte, mulţi vor spune că este scrisoarea unuia supărat că a pierdut competiţia. Evident, sunt supărat, însă motivul principal este altul! Sincer, nu m-ar deranja să aflu că sunt prost, dar în schimb sunt extrem de supărat atunci când cineva încearcă să mă prostească!
Da, prostit, pentru că nu pot califica altfel discrepanţele majore între poveştile de succes şi îndrumările din “caietul de sarcini” pentru întocmirea propunerii şi rezultatele finale şi motivaţiile comisiei de experţi străini.
Pornesc de la prima minciună, flagrantă, care mi-a fost indusă şi pe care, la rândul meu, am povestit-o sutelor de brăileni pe care am încercat să-i conving de şansele noastre. Mă refer la sintagma ÎN ANALIZA PROPUNERII NU CONTEAZĂ BUGETUL EVENIMENTULUI!!! (aici urmează citat din îndrumar).
Ne-au fost date exemple de oraşe câştigătoare care au avut bugetul mai jos decât jumătate din bugetul propus de Brăila. Cu toate acestea, din motivaţiile comisiei de preselecţie privind respingerea oraşului Brăila, aflu că bugetul propus de noi “LI SE PARE” membrilor comisiei că ar fi cam mic, în comparaţie cu programul propus. Aceasta în condiţiile în care dosarul de candidatură este, de fapt, un dosar de pre-ofertă, iar la capitolul 3 - “Conţinutul cultural şi artistic”- scrie că “Data şi locul / partenerii din proiect / finanţarea sunt opţionale în etapa de preselecţie”, deci dimensiunile programului cultural, implicit estimarea cheltuielilor, nu sunt perfect conturate în etapa de preselecţie.
Mai mult decât atât, în întâlnirile oficiale avute de toate oraşele cu diverşi reprezentanţi ai comisiei de cultură, s-a avansat, e drept, nu în mod oficial, ideea că, citez din memorie: “... la bugetele de cultură ale oraşelor româneşti, am apreciat că o sumă între 20 şi 25 de milioane de € ar fi suficient pentru bugetul evenimentului”.
Comisia de experţi este, cu siguranţă, la curent cu scepticismul multor cetăţeni ai oraşelor candidate privind succesul sau meritele oraşului, înainte de depunerea candidaturii. Scepticism care, după posibila preselecţie pe lista scurtă, se transformă rapid în entuziasm şi susţinere. Ne-au fost date exemple, chiar de către membrii comisiei, cum în Mons, un singur cotidian din cele 8 avea o atitudine de susţinere a candidaturii.
Era, astfel, mai mult decât evident că bugetul propus de orice oraş în primul dosar depus va fi revizuit la “a doua strigare”, mai ales că membrii comisiei urmau să facă, după preselecţie, recomandări oraşelor rămase în cursă, pentru ajustarea ofertei.
Comisia de selecţie se pare că nu a luat, absolut deloc, în considerare faptul că bugetul propus de Brăila nu este umflat şi de cheltuieli pentru dezvoltarea infrastructurii hoteliere, noi având avantajul că putem găzdui turişti pe Dunăre în numeroasele vase de croazieră germane, austriece (care deja trec pe Dunăre), italieneşti sau greceşti, ce ar fi colaborat în program. Oricare alt oraş trebuie să prevadă şi să rezolve afluenţa unui număr mare de turişti (estimat la 2 milioane), în acel 2021, dar şi planuri pentru folosirea acelor locuri de cazare şi după 2021.
A respinge oraşul Brăila, având unul dintre motive bugetul, în condiţiile descrise mai sus, a fost o dovadă de cinism şi de inducere în eroare prin documentele ce ne-au fost puse la dispoziţie.


O a doua mare nedumerire este aceea că două din cele patru oraşe selectate, NU AU AVUT, la momentul depunerii dosarului, aprobat oficial, un document la care face referire îndrumarul menţionat şi anume strategia culturală.
Fără nici cea mai mică urmă de îndoială, referirea la document este făcută, chiar din primul capitol din dosarul ce trebuia depus, numit “Contribuţia la strategia pe termen lung”, unde prima propoziţie sună aşa: “Descrieţi strategia culturală EXISTENTĂ în oraşul dumneavoastră la momentul candidaturii …”. Obligativitatea EXISTENŢEI unei astfel de strategii culturale cred că ar fi suficient de logică pentru cineva de bună credinţă dacă am observa că, într-un dosar unde există de cinci ori, în cele șase capitole, menţiunea “Această întrebare este opţională în etapa de preselecţie”, în mod paradoxal, la capitolul 1, referitor la STRATEGIA CULTURALĂ EXISTENTĂ, ACEASTĂ MENŢIUNE NU EXISTĂ!!!


Mai mult, din îndrumarul pus la dispoziţie, pagina 4, aflăm că:
În ceea ce priveşte „contribuţia la strategia pe termen lung”, trebuie luaţi în considerare următorii factori: existenţa, la data depunerii candidaturii, a unei strategii culturale pentru oraşul candidat, care acoperă acţiunea şi include planuri pentru susţinerea activităţilor culturale, prevăzute pentru anii următori anului pentru care este acordat titlul;


Cu toate acestea, atât comisia, cât şi ministerul, încearcă, în cuvinte diplomatice, să ne lămurească faptul că, dacă Bucureştiul şi Baia-Mare NU au avut această strategie aprobată oficial, nu e nici o tragedie. Primăria din Baia-Mare încearcă, printr-un document oficial, pe care vi-l putem pune la dispoziţie, să ne explice că strategia era pe undeva, însă printr-un sertar al asociaţiei şi urma să fie supusă aprobării consiliului municipal, cândva după depunerea dosarului.


Da, sunt supărat, domnule Ministru, pentru că asociaţia “Brăila 2021” şi Primăria Brăila au muncit patru luni la acea strategie, pentru ca ea să fie supusă dezbaterii publice şi aprobată în consiliul local. Dacă ştiam că, în această perioadă, mai eficient era să deplasăm o formaţie de dansuri populare la Bruxelles, arătându-ne potența de organizator şi grabnic cheltuitor, probabil că acum n-aş mai fi scris această scrisoare.


O altă dezamăgire majoră a fost provocată de motivaţia comisiei privind respingerea Brăilei, conform căreia n-am dezvoltat suficient parteneriatul cu Grecia, cealaltă ţară organizatoare a capitalei culturale în 2021. Nedumerirea mea provine din faptul că, deşi am scris în dosar o pagină şi jumătate despre cum funcţionează acest parteneriat, EXISTENT AZI, cu naţiunea elenă şi comunitatea de greci din Brăila, cu exemple şi poze din CE FAC ACUM GRECII în Brăila, toate acestea n-au contat deloc. Aceasta în situația în care, alt oraş selectat, Baia-Mare, are în dosar doar două fraze, ce vi le reproducem mai jos, despre viitoarea posibilă relaţie cu Grecia. Vă rugăm să apreciaţi singuri consistenţa planurilor din dosarului oraşului Baia-Mare:
“Dintre orașele din Grecia care și-au exprimat interesul pentru titlul CEaC, ne-am orientat în mod special către Tripolis, datorită elementelor sale demografice și a dimensiunilor structurale similare, și către Rhodos, un oraș asemănător Băii Mari în aspecte ce țin de patrimoniul spiritual bogat, de tradiții și de demografie. Nu vom limita însă parteneriatele sau disponibilitatea noastră de cooperare la orașele amintite mai sus, ci ne declarăm deschiderea oricărei propuneri și oricărui apel de participare congruent cu strategia, misiunea și viziunea pe care ni le-am asumat.”


O altă mare minciună din îndrumarul pe care l-am ţinut ca pe biblie, la capul patului, a fost aceea că “NU CONTEAZĂ INFRASTRUCTURA ORAŞULUI CANDIDAT”. Ne sunt date exemple cu oraşe mici, ca de exemplu Paphos, care nu avea nici măcar vreo infrastructură culturală, sau Matera, Italia.
Pentru a ne convinge de contrariu, comisia de experţi a selectat din cele patru oraşe, primele trei oraşe ca mărime din România, unul chiar capitala ţării, lucru care nu s-a mai întâmplat în competiţiile CEAC, din anul 2000.


Las la urmă, la judecata tuturor, aprecierea (profund subiectivă) a originalităţii temei din capitolul 3, „Conţinutul cultural şi artistic”, gradul de noutate, inedit, aşa cum ni se recomanda în ghidul de candidatură (“expresii culturale noi, inovatoare sau experimentale”). Recunosc, e posibil ca proiectul oraşului Brăila, care a propus tema “Cultura cuantică”, să fi speriat comisia de selecţie care a preferat tema oraşului Baia-Mare, “Cultura ospitalităţii”. Trebuie să recunoaştem, ospitalitatea este, într-adevăr, o trăsătură a românilor cunoscută încă din vechime, menţionată de către cronicarul Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Ed. Academiei, Bucureşti, 1973, p. 309–313:
Învins de argumentele acestei iubiri de adevăr, mărturisesc sincer că, în afară de credinţa ortodoxă şi de ospitalitate, cu greu am putea găsi printre moravurile moldovenilor ce să lăudăm pe bună dreptate.


Supărarea mea cea mai mare, domnule Ministru, este aceea că, urmând îndeaproape îndrumarul de depunere a candidaturii, am încercat să convingem mulţi brăileni de şansele oraşului nostru, iar acum, cei mai mulţi dintre cei cu care mă întâlnesc, care n-au avut niciodată timpul să citească documentele care ne-au ghidat, sunt convinşi că i-am minţit.


Impresia finală este ca şi când am fi fost invitaţi la un concurs de şah, însă ne-am trezit pe un teren cam mocirlos, având ca adversari câteva echipe de rugby, care n-au precupeţit nici un efort (financiar) să-şi cumpere buni antrenori, adică firme de consultanţă care să scrie caietul în locul lor. Asta să spunem că încă putem înţelege, domnule Ministru. Ce nu putem însă înţelege de ce anume au avut şi arbitrii de partea lor?
Dar poate că, de fapt, a primat interesul firmelor de consultanţă (care nu sunt româneşti) de a fi plătite încă opt luni, mai ales de nişte primării potente financiar, măcar până se anunţă Baia-Mare orașul câştigător, ca să fie, în final, demonstraţia că, “uite, nu s-a ales un oraş mare”.


Convingerea pe care ţi-o lasă citirea motivaţiilor comisiei, după ce, în prealabil, ai citit dosarele tuturor candidaţilor, este aceea că, în prezentarea de la Bucureşti, decizia juriului era deja luată undeva la masa verde. Iar pentru fiecare oraş respins au fost înjghebate, în grabă, câteva motivaţii subţiri, la pachet cu ceva amabilităţi diplomatice şi încurajări.


Ajunşi aproape de final, cu convingerea că voi atrage asupra mea supărarea a câtorva sute de mii de bucureşteni, trebuie să-mi exprim dezamăgirea că, şi de data asta, capitala ţării a pierdut ocazia de a proba eleganţa.
Este normală intenţia oricărei instituţii de cultură să aspire să participe activ la orice eveniment cultural de mare amploare. Era evident că, oricare alt oraş candidat ar fi câştigat competiţia, ar fi cooperat în realizarea programului cultural din 2021 cu toate marile instituţii de cultură din capitală (Ateneul Român, Teatrul Naţional, Opera Română ș.a.m.d.), pentru că nu ar fi putut să mănânce un aşa mare tort singuri. Bucureştiul însă nu numai că poate, dar şi vrea să-l mănânce la el în sufragerie!
Faptul că Bucureştiul a ales să participe singur la această competiţie, într-o evidentă luptă ca între David şi Goliat (cel puţin din punct de vedere financiar), nu a făcut altceva decât să demonstreze, încă o dată, tendinţele monopoliste ale capitalei, nu doar în politică.
Forurile decizionale ale capitalei dau, încă o dată, impresia că ar fi în stare să participe la orice competiţie, chiar şi una pentru cel mai poluat oraş, nu atât din dorinţa de câştigare a titlului, dar mai ales din dorinţa de a înfiinţa încă o comisie, de a aloca încă nişte bugete pentru nişte contracte de consultanţă, pentru un “branding”, mesh-uri, pliante, concerte demonstrative.
Oraşul care se laudă că “de aici se dă ora exactă”, însă al cărui acces rutier este paralizat dacă un camion cu lăzi de bere se răstoarnă la mijlocul oraşului Otopeni şi în fiecare zi de deschidere a şcolilor dacă plouă, ar fi putut să aibă eleganţa să-şi rezolve problemele de infrastructură şi să nu candideze la acest titlu.


Las la final motivaţiile PERSONALE şi speranţele care m-au animat, atunci când am participat, alături de alţi zeci de brăileni la eforturile de scriere a dosarului de candidatură. Pentru că, aşa cum am spus şi în dosar:
“Sceptici, indiferenţi sau optimişti, fiecare din cei care doresc, într-un fel sau altul, ca Brăila să câştige titlul de capitală europeană au speranţe diferite în legătură cu oraşul pe care acest titlu le-ar putea împlini. Dar, aşa cum în „Quantum Thinking”, răspunsul la o întrebare nu mai este doar „Da” sau „Nu”, ci poate fi şi „Da” şi „Nu”, simultan, şi cele două răspunsuri au în spate adevăruri care nu se exclud reciproc, la fel şi sutele de răspunsuri ale cetăţenilor oraşului la aceeaşi întrebare „De ce dorim să candidăm?” sunt la fel de valabile, la fel de puternice, justificate şi importante pentru  noi, cei care aducem astăzi mesajul comunităţii brăilene.”


Personal, speram să fim incluşi pe lista scurtă, pentru ca mândria brăilenilor, aprinsă fie şi numai pentru opt luni de zile, să producă în oraşul meu acea dorinţă fierbinte de schimbare. Dorinţa mea cea mai puternică nu era aceea să muncim si să cheltuim cinci ani pentru a putea distra sutele de mii sau milioanele de turişti, doar cu gândul la bancnotele din portofelul sau cardul lor. Desigur, în celebra economie de piaţă, orice ban e binevenit, nu doar cel din consultanţă, mai ales acum când se pune, din ce în ce mai mult, semnul de egalitate între cultură şi show-biz, cu accent pe biz-ul de la urmă.
Brăila a fost, pe vremuri, atât o capitală europeană de facto, prin cele douăsprezece naţiuni care şi-au găsit o casă primitoare în oraş, cât şi una culturală, pentru simplul fapt că sutele de comersanţi sau industriaşi prosperi din Brăila nu aveau pe vremea aceea Facebook şi nici YouTube. Atraşi de banul făcut rapid în Brăila de bursa de cereale, de porturile din care plecau vasele cu grâne pentru jumătate de Europă, artişti renumiţi din toată lumea îşi încercau, mai întâi, succesul aici, pentru a putea pleca cu curaj în Bucureşti.
Dar oraşul de azi nu poate trăi hrănindu-se cu gloria de atunci. Fără să par un nostalgic, nu pot să nu-mi aduc aminte că un regim comunist, astăzi hulit, a continuat aici munca într-un şantier naval, o fabrică de excavatoare, un laminor de “cuie, lanţuri şi caiele”, un combinat de celuloză şi hârtie, o fabrică de cămăşi, al cărei nume s-a transformat în renume. Guvernele de după ‘89 au avut, toate, o mare dragoste de oraşul acesta, încât l-au strâns la piept cu putere. De atâta iubire, aproape că şi-a dat duhul. O parte din fabricile de atunci au lăsat locul unor supermarket-uri sau terenuri părăsite, iar cele care încă răsuflă, nu se simt nici ele foarte bine.
Tot un guvern de români a refuzat să mai plătească garanţiile “guvernamentale”, după ce uzina Progresul (Promex) a lucrat degeaba la şantierul Krivoi Rog. Tot un guvern de români a mărit taxele de acces al navelor pe Dunăre până la Brăila, odată ultimul port maritim, pentru a “îndruma” navele către alte porturi. Tot nişte guverne au refuzat sistematic planurile unui pod peste Dunăre între Brăila şi Galaţi.
Speranţa mea stătea, recunosc, într-o comisie din europeni care să nu aplece urechea la sfaturile unui guvern tot din români. O comisie care să intuiască din filmul pe care l-am prezentat că oraşul acesta are nevoie de măcar un an de resuscitare a emoţiei şi determinării brăilenilor, a autorităţilor, pentru a-i salva istoria, clădirile, obiceiurile, pentru a-i trezi viaţa economică, de data asta folosind ca pârghie cultura.
N-a fost să fie. N-am avut noroc. Am avut parte de-o comisie care a strâmbat din nas la o încercare originală de a ilustra structura organizatorică a instituţiei, ce ar putea gestiona proiectul printr-o analogie cu modelul atomic şi structura diamantului, pentru a fi în concordanţă cu tema şi concepţia proiectului, “Quantum Culture”. N-am vrut să copiem din Internet, din miile de scheme clasice de structuri de organizare pe care Google ni le poate da, una mai firoscoasă pe care să pretindem, din vorbe, că o vom aplica. Am crezut, iarăşi ca prostul, că este, într-adevăr, luată în considerare originalitatea, consistenţa temei alese, gradul ei de legătură cu viitorul, aşa cum la fiecare pas ne-a fost recomandat prin îndrumar.
Ar mai fi multe de spus, dar simt că toată povestea ar fi inutilă, dacă n-ar avea în final şi-o recomandare.
Dacă aţi rezistat, domnule Ministru, să-mi citiţi povestea până în acest punct şi dacă, printr-o minune, v-am convins că totul n-a fost chiar “un lucru bine făcut”, iată ce aţi putea face:
comisia de experţi, aşa cum a subliniat-o chiar şeful acesteia, v-a dat DOAR O RECOMANDARE ce oraşe să invitaţi să depună a două ofertă, decizia finală este a dumneavoastră, nu vă puteţi ascunde în spatele comisiei!
Aţi putea decide, aşadar, să NU invitaţi oraşul Bucureşti, având ca motivaţie solidă starea de conflict de interese şi incompatibilitatea în care s-au aflat cele două experte desemnate de Minister, în perioada dinaintea numirii dumneavoastră!


Aţi putea să decideţi dumneavoastră, Ministerul actual, să invitaţi alt oraş din cele care au fost respinse, FĂRĂ CA ÎN ACEASTĂ LISTĂ SĂ INTRE ŞI CANDIDATURA BRĂILEI!!!
Motivaţia auto-eliminării Brăilei din această lista este dictată raţional din două motive. Primul este acela că, prin dezvăluirile de mai sus, am devoalat adevăratele mele intenţii (şi poate şi ale altor brăileni) în legătură cu motivul participării la această competiţie!
Al doilea motiv, poate mai puternic, este acela că demersul meu pentru instaurarea unei stări de normalitate trebuie să fie perceput ca INDEPENDENT, nu aşa cum au fost cele două doamne din comisie. Într-o Românie în care DNA ne oferă, zilnic, prin presă mostre de corupţie şi conflicte de interese, trebuie să existe, la un moment dat, o rază de lumină către NORMALITATE!
Da, domnule Ministru, scopul scrisorii deschise, pe care sper că încă o citiţi, nu este să câştigăm pentru Brăila ultimul bilet din trenul pentru titlu, ci onoarea de a determina o schimbare reală în atitudinea unei administraţii înspre corectitudine şi normalitate!


Cu speranţă aflării unei veşti care să-mi dea ocazia să vă asigur de întreaga mea consideraţie,
Constantin Teodorescu

un brailean dezamăgit, dar măcar răcorit ...